Trepidațiile geopolitice ne ocupa pe buna dreptate atenția in ultima perioada, însă problemele stringente ale sectorului 1 și ale Bucureștiului rămân fără soluție si par a fi cu intenție îngropate de ignoranta unor edilii precum Clotilde Armand sau Nicușor Dan, consideră Alexandru Petrescu.
”Autoritățile centrale și locale au datoria să vegheze la siguranța clădirilor din București și să apere viața cetățenilor. Recent, s-au împlinit 45 de ani de la devastatorul cutremur din 4 martie 1977.
Să privim un colaj edificator: cum s-a comportat blocul Wilson de pe b-dul Nicolae Bălcescu din București, o construcție interbelică, în timpul unui seism major. Ce lecții am învățat sau n-am învățat?În 1933, pe colțul b-dului I. C. Brătianu (acum, Bălcescu) cu str. Wilson (în prezent, Dem. I. Dobrescu), Compania Creditul Agricol a construit un bloc proiectat de arhitectul State Baloșin în stil art deco, cu ornamentație deosebită în partea superioară, amintind de arhitectura americană a epocii.
La ultimul etaj, s-a amenajat o sală de sport, ceva foarte modern și rar în epoca aceea. Cutremurul de pe 10 noiembrie 1940 a afectat structura de rezistență a blocului. Apoi, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în spațiul sălii de sport s-a turnat o placă de beton armat, pentru instalarea unei baterii antiaeriene, parte a apărării Capitalei. Aceste evenimente au dus, pe cale de consecință, la prăbușirea simetrică a colțului clădirii pe 4 martie 1977.
Stâlpii de rezistență insuficient de groși de la parter, deja zdruncinați în 1940, greutatea adițională a plăcii de beton de la ultimul etaj și lipsa consolidării au făcut ca acest tronson de clădire să pice și să se decaleze cu două etaje față de laterale. La curățarea porțiunii afectate, șirul de garsoniere duble de pe colț a dispărut, edificiul a fost consolidat, dar colțul a devenit din convex, concav. Acum, blocul Wilson păstrează foarte puțin din aspectul său inițial interbelic, elegant.
Prăbușirea parțială de la Wilson sau totală, în cazul alor clădiri din Capitală, în timpul seismului din 1977, s-a datorat, în mare parte, ignorării problemei de către autoritățile publice locale și centrale de la vremea respectivă. Din 1977 încoace, am mai avut cutremure semnificative, dar nu la fel de distructive, în 1986 și 1990.
Guvernele României și administrațiile locale ale Bucureștiului au făcut prea puțin, după 1990, pentru a accelera procesul de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Au fost consolidate doar câteva clădiri periculoase, absolut insuficient, iar de când este Nicușor Dan primar general și cât timp Edmond Niculușcă a fost director adjunct al AMCCRS, până recent, nu s-a consolidat niciun imobil.
Dimpotrivă, șantierele deschise anterior actualei administrații stagnează, iar altele noi nu au fost deschise. Important: AMCCRS gestionează procesul de consolidare și șantierele, în timp ce Compania Municipală de Consolidări execută lucrările în sine.Problema riscului seismic este una incredibil de complexă în Capitală, de accea consider șocantă abordarea laissez faire a administrației actuale, deși vorbim despre o răspundere imensă în fața bucureștenilor.
De la norme de proiectare, autorizații de construire, disciplina în construcții, respectarea strictă a standardelor antiseismice până la expertizarea, reexpertizarea, clasificarea, reclasificarea și consolidarea imobilelor cu risc seismic, instituțiile statului sunt prea puțin active sau inactive!
În paralel, pe parte de comunicare, ar trebui desfășurate campanii intense de informare a populației despre ce trebuie să facă și să nu facă în caz de cutremur, cum să-și fixeze mobila în casă, la ce să se uite când cumpără un apartament sau o casă, în principiu să fie pregătită în caz de seism. Știam deja că edilii actuali sunt incompetenți, dar aici deja intrăm în zona inconștienței și nepăsării revoltătoare”, explică Alexandru Petrescu pe pagina sa personală de facebook.
