Un cadru spectaculos cu Piața Unirii așa cum o cunoaștem în prezent

Adrian Marin prezintă un cadru spectaculos cu Piața Unirii așa cum o cunoaștem în prezent, în plină definire!

”Perspectiva este luată de pe Magazinul Unirea la finalul anilor ’80 și ilustrează un loc mult lărgit. Fântâna mare, situată în axul bulevardului Victoria Socialismului (actual Unirii) și piesă de rezistență a noii piețe, reprezenta Bucureștiul, capitala României.Mai putem observa cu ușurință că tronsonul de bulevard între Piața Unirii și Piața Constituției era deja finalizat, dar blocul de la poalele dealului Marii Adunări Naționale (în prezent, Patriarhiei) era încă în construcție.

În dreapta imaginii, mai vechiul bloc-turn Gioconda de la Piața Națiunilor Unite se ridică peste cele noi de la Unirii. Pe fundal, marea Casă a Republicii (Palatul Parlamentului, Casa Poporului) se găsea în etape avansate de execuție.

Un element interesant: tot spațiul era pietonal la data acestei fotografii, întrucât amenajările nu era complet finalizate, deci nu putea fi vorba despre trafic auto”, a scris pe pagina personală Adrian MARIN.

foto: Cineclic