Drumul către vindecare. Povestea unui fost dependent de heroină și etnobotanice: „Au început să-mi cadă unghiile și la televizor îmi citea soția”

 „Curiozitatea m-a împins să consum”, își începe povestea Cătălin Niculae, care la vârsta de 19 devenea toxicoman, după a doua doză de heroină luată „în joacă”. Era un tânăr care termina liceul și anturajul l-a împins în „ghearele drogurilor”. Pentru Cătălin, primul gust al heroinei a fost unul amar, cu dureri de cap cumplite, însă ceva s-a declanșat în mintea lui și și-a dorit să încerce din nou.

  • În prima fază, a început să consume heroină de 2-3 ori pe săptămână, după care a început să-și dorească drogul de mai multe ori pe zi.
  • Scoteam tutunul și băgam praful în țigară. Apoi ardeam o folie de ciocolată și inhalam fumul, după care am început să consum injectabil”, mărturisește Cătălin.
  • Dependența s-a instalat la aproape doi ani de la consum, iar după o perioadă în care nu s-a drogat deloc, s-a instalat sevrajul.
  • Au urmat problemele de sănătate și cele cu legea: 15 internări la spitalele de psihiatrie, apoi furturi, arestări și o condamnare la trei de ani închisoare
  • Când era în spital, a cunoscut echipa de la Teen Challenge Romania: un loc în care s-a recuperat și a început o altă viață.

”Mamă, mai bine te văd aici, decât la cimitir”

Cătălin își amintește ce îi spunea mama lui: ”Mamă, mai bine te văd la pușcărie, decât la cimitir”. Nu a înțeles atunci, însă a realizat mai târziu că era disparerea unei mame care vedea că fiul său își cumpără zilnic moartea.

Continuarea Aici.