Petre Liciu, un comedian al sfârşitului secolului al XIX -lea

Primul spectacol văzut de adolescentul Petre Liciu (1871-1912) a fost piesa de teatru „Drumul de fier” de Vasile Alecsandri, la teatrul de la Copou, în Iaşi. Fascinat de magia reprezentaţiei teatrale, rămâne cu imaginea de ansamblu a întregii piese, mult timp de acum înainte.

Între timp obţine diploma de bacalaureat în litere şi ştiinţe eliberată de Universitatea din Iaşi, semnată de Titu Maiorescu, ministru al Instrucţiunii. Vizionează câteva spectacole de teatru şi în 1888 devine student la drept şi elev la conservatorul din Iaşi, iar în 1889 şi-a făcut debutul într-un „ansamblu teatral”.

Petre Liciu este primit cu bucurie şi începe să fie foarte remarcat

Înaintat consilier la Înalta Curte de Casaţie, întreaga sa familie s-a mutat în Bucureşti, primind un certificat în care se consemna că urmase doi ani ai cursurilor de drept şi în acelaşi timp obţinuse premiul al II-lea în urma absolvirii cursului de artă dramatică. Petre Liciu devine ucenicul lui Grigore Manolescu la Teatrul Naţional din Bucureşti, căci la vremea respectivă acesta, alături de C.I. Nottara, pregăteau împreună repertoriul pentru comedie şi dramă, iar repertoriul de operetă îi era atribuit lui Ştefan Iulian.

În cadrul Conservatorului din Bucureşti, Petre Liciu este primit cu bucurie şi astfel începe să fie foarte remarcat datorită calităţilor sale deosebite, când îşi dă concursul în cadrul serbărilor muncitoreşti, jucând mici piesete, spunând monoloage sau recitând din Mihai Eminescu.

În sala Orfeu a jucat „Piatra în casă” de Vasile Alecsandri, împreună cu Atena Berlescu, Nicolae Soreanu, Georgescu Achile. Înaintează o petiţie direcţiei societarilor teatrului național şi îi este aprobată cererea să fie trecut în rândul „gagiştilor” (actor debutant), atunci când încep reformele în teatrul românesc, pentru că evoluţia artei interpretative trebuia să se realizeze, aşa cum se întâmpla în marile capitale europene.

A fost distribuit în rolul ţăranului Jumătate din „Despot-Vodă” de Vasile Alecsandri, cu care s-a deschis stagiunea 1892-1893, personajul principal, fiind interpretat de C.I. Nottara, apoi apare în „Ştefan Vodă cel tânăr” de Iosif Vulcan, în „Dădaca lui Petrică”, după Labiche şi Marc Michel și în feeria „Un vis din noaptea de Sânziene” de Shakespeare.

În seara zilei de 21 aprilie joacă alături de C.I. Nottara în comedia crimele lui Piperman şi în „Noaptea de octombrie” de Alfred de Musset. Alte apariţii au fost în Sganarel din „Doctor fără voie” şi Orgon din „Tartuffe”, unde cronicarii teatrali au fost mulţumiţi de jocul lui natural, dicţia, uşurinţa mişcării, stăpânirea de sine.

Obţine o bursă la Comedia franceză

La sfârşitul celui de-al treilea an de Conservator obţine premiul I pentru comedie, iar Aristide Demetriade tot premiul I, pentru dramă. Joacă apoi în „Cupa fermecată” de Fontaine şi Champmerlee, în localizarea (adaptarea) lui N. Xenopol, Popa Tatu 215, după Alexandre Bisson, în „Împricinaţii” de Racine, în localizarea lui Paul Gusty, „Vânzătorii de zeste” după Schontan şi Kadelburg, apoi în vodevilul În pragul scenei de I. D. Malla, apoi în „Microbii Bucureştiului”, adaptată de Paul Gusty după vodeviştii Blumenthal şi Kadelburg. Joacă în sala Sidoli în 1894 în „Doctor fără voie” de Moliere, apoi în Caţavencu din „O scrisoare pierdută”.

Obţine o bursă la Comedia franceză semnată de Take Ionescu, unde devine audiant al pieselor de teatru care se reprezentau studiind jocul lui Mounet – Sully, Le Bargy, Sylvain şi chiar Eduard de Max, prietenul său din Iaşi care era într-o plină ascensiune. Întors, nu după mult timp, în 1896 adresează din nou o petiţie Teatrului Naţional din Bucureşti, cu rugămintea de a primi un salariu de 180 de lei pe lună atât timp cât stagiunea era deschisă, iar pentru toate luniile de repetiţii 343 lei, bineînţeles tot în urma intervenţiei ministrului Take Ionescu.

Joacă apoi în Moise din „Lipitorile satelor”, în localizarea lui Vasile Alecsandri după melodrama „Un usurier de village” de A. Rolland şi Gh. Bataille, cu adăugiri de Matei Millo (făcute cu asentimentul lui Vasile Alecsandri), cum vedem în fotografiile de patrimoniu din cadrul Colecției C.I. și C.C. Nottara, precum şi rolul lui Caţavencu din o scrisoare pierdută de I. L. Caragiale.

Joacă în „Antoniu şi Cleopatra” de W. Shakespeare, cu C.I. Nottara şi Agatha Bârsescu în rolurile principale, în „Tartuffe” de Moliere (cu C.I.Nottara în rolul titular). Alături de Maria Ventura (Faschette) joacă în comedia „Trecătorul”, de Francois Coppee şi în „Copila din flori” de Grigore Ventura, în „Romeo şi Julieta”, „Toma necredinciosul”, o altă localizare a lui Paul Gusty, „Ultima lovitură”, dramă de Ştefan Mihăileanu, în „Croitor de dame”, comedie de Georges Feydeau, în „Vasala” de Jules Cazes, „Naivitate” de Meilhac şi Halevy, în „Haimanalele” din comedia lui Mihail Pascaly.

Informațiile istorice teatrale privind viața și activitatea artistică a marelui actor de comedie Petre Liciu le găsim în volumele de patrimoniu din cadrul Colecției C.I. și C.C. Nottara: „Petre Liciu și vremea lui” de Ioan Massoff, Virgil Brădăţeanu, „Profiluri”, vol.I, Ioan Massoff, „Teatrul românesc!, volumul IV, „Aristide Demetriade” de Victor Bumbești, „Revista teatru nr.8” (anulVIII).

Îl găsim apoi actor în trupa de operetă a lui Al. P. Marinescu, cunoscut impresar şi actor, Petre Liciu jucând în Celestin din „Mamzelle Nitouche” şi în Pericola, parteneră în ambele operete fiindu-i Nora Marinescu. Și cum anume îl putem regăsi decât la Gambrinus din Piaţa Teatrului pe care îl deschisese Caragiale, tăifăsuind cu inegalabilul dramaturg „chestiuni teatrale”, căci Petre Liciu avea ceea ce se cheamă geniul teatrului, o putere de muncă extaordinară și disciplină, pe care o aplica tuturor.

Viaţa personajelor sale o recrea, o reinventa cu o deosebită putere de transfigurare actoricească, rezultând un joc bogat, expresiv, nuanţat, veridic, studiat şi subordonat caracterului, interpretat de-a lungul carierei sale artistice.

Foto: Colecţia C.I. şi C.C. Nottara

Text: Daniela Dumitrescu, muzeograf#ColecţiaCIşiCCNottara