De pe Broadway pe Calea Giulești, nr. 16!

Nu știu câți ar fi crezut acum douăzeci – douăzeci și cinci de ani că un teatru pentru copii de pe Calea Giulești, într-o vreme de pandemie și de restricții bugetare, va oferi publicului din București un spectacol de musical de talia celor de pe Broadway! Ba chiar în mare parte asemănător cu producția originală de la New York! S-a întâmplat luna aceasta, mai precis la finalul săptămânii 5-11 iulie, când Opera Comică pentru Copii a prezentat în premieră națională spectacolul „School of Rock”, pe muzica lui Andrew Lloyd Webber. 

Lansat în anul 2015, musicalul cunoscutului compozitor de gen, Andrew Lloyd Webber folosește ideea lungmetrajului cu același nume din anul 2003 și spune povestea unor elevi dintr-o școală de elită ce au parte de un profesor trăsnit care-i învață să cânte rock. Subiectul atractiv, susținut de un text bine scris (de Julian Fellowes), cu trimiteri la aspecte ale vieții contemporane, completat de o muzică inspirată din cea a marilor staruri rock ale secolului XX sunt principalele atuuri ale acestei lucrări. Mesajul este simplu și puternic: lăsați libertate copiilor, să aibă puterea de a-și alege drumul, luptați împotriva a tot ceea ce vă împiedică să vă afirmați personalitatea creatoare. Sunt teme importante care par că nu-și au locul într-o comedie, dar aici tocmai comicul are rolul de a amplifica mesajul, scoțând în evidență ridicolul adulților de azi, robotizarea și lipsa lor de atenție în ceea ce-i privește pe cei mici. Numai o anumită atitudine, în acest caz atitudinea rock îi poate ajuta pe copii să se exprime. 

Spectacolul „School of Rock” de la Opera Comică pentru Copii plusează la nivel de idei față de ceea ce putem extrage direct din muzică și text. Regizorul Emil Pantelimon, un creator care știe să distingă între zone diverse de comunicare, a adăugat în spectacol simboluri și a înzestrat fiecare personaj cu însușiri definitorii. Astfel, cel mai important simbol din spectacol este dat de perechea de ochelari pe care fiecare personaj supus sistemului, manipulat de sistem, o poartă. Uneori, când personajele au un „deficit de curaj” și se blochează în situație, ochelarii revin pe nas și, paradoxal, le îngustează vederea, încercând să-i golească de sentimente. În schimb, de fiecare dată când câștigă emoțiile și sentimentele bune, personajul își scoate ochelarii, iar realitatea devine mai frumoasă. Un alt simbol este prezența fantomatică a lui Horace Green, fondatorul școlii în care se petrece acțiunea, o figură severă, tiranică, al cărui portret tronează asupra scenei și impune disciplină. Bustul acestuia devine obsesia celei mai vocale profesoare a școlii, doamna Sheinkopf. Horace Green este de asemenea prezent și în ceea ce privește arhitectura școlii, rigidă, clasică, specifică instituțiilor de învățământ din secolul al XIX-lea.

Ceea ce face special acest musical și constituie în același timp o grea sarcină regizorală este distribuția, în care majoritatea rolurilor principale trebuie interpretate de copii. 16 copii, în unele montări 18, sunt aproape tot timpul pe scenă, fiecare cu personalitatea sa distinctă. Dar nu, nu e joacă de copii. Mare parte dintre ei trebuie să cânte, vocal sau la instrumente muzicale precum chitară electrică, clape, tobe. Trupa rock de copii a profesorului Dewey Finn, un rocker ratat care ajunge printr-o întâmplare profesor suplinitor – personajul principal al musicalului,  conține personaje care au, fiecare povestea lor. Vorbim despre copii extrem de inteligenți și talentați, în multe aspecte superiori părinților lor, care adesea nu-i înțeleg, nu le respectă dorințele, nu-i încurajează sau, pur și simplu, îi ignoră. Conform textului și partiturii, regizorul Emil Pantelimon a reușit ca tuturor acestor personaje, inclusiv celor din personalul școlii sau din lumea rock-ului să le dea o ramă în care să se încadreze, iar interpreții au făcut minuni în creionarea acestor caractere. De exemplu, Dewey Finn, adică Ovidiu Anton și Mihai Mitrea corespund fizic interpretului original, Jack Black din filmul „School of Rock”, dar îndrăznesc să spun că ambii sunt mai buni actori decât acesta. Atât Ovidiu cât și Mihai sunt bonomi, sunt sinceri, sunt mult mai sensibili decât Black și par cu adevărat interesați de ceea ce li se întâmplă copiilor. Pe lângă farmecul deosebit pe care îl dau personajului, cei doi interpreți reușesc să creeze un val imens de emoție în sală atunci când, impresionați de afectivitatea copiilor, bufnesc în plâns în fața publicului. Fiecare are felul său de a aborda acest rol, sunt ușor diferiți, dar mărturisesc că n-aș putea spune care dintre ei îmi place mai mult.

Un alt moment încărcat de emoție din acest spectacol, suplinit de o invenție regizorală inspirată, aparține interpretelor rolului Rosalie Mullins, directoarea școlii, care-și amintește cu tristețe de prima tinerețe, atunci când iubea muzica rock – melodia „Where did the rock go”. Mădălina Constantinescu și Călina Epuran, cele două creatoare ale rolului Rosalie Mullins îmbină, fiecare, cele două fețe ale personajului, directoarea severă și rockerița nostalgică, trecând cu ușurință de la un registru la altul, gravitând între răceală și sensibilitate. Tabloul este completat coregrafic de către câteva cupluri de rockeri, care dansează expresiv în fundal și lângă scenă – spunându-și astfel poveștile de iubire – și care cu siguranță trezesc amintiri generațiilor de adulți din sală. Momentul se încheie cu încă o scenă emoționantă în care pe fundal apar mari artiști rock precum Mick Jagger, Jimi Hendrix, Freddie Mercury, Angus Young, Ozzy Osborne, în timp ce dansatorii de mai devreme încearcă să le imite mișcările de scenă care i-au consacrat. 

La numeroasele momente de sensibilitate ale spectacolului, precum corul copiilor „If Only You Would Listen” se adaugă și scurte bijuterii interpretative, soliștii Operei Comice pentru Copii dovedindu-se și în acest caz actori de comedie desăvârșiți. Un efect comic special este realizat de interpretele rolului Patty (Teodora Calagiu, Sidonia Doica, Cristiana Ioniță), personajul negativ al poveștii, care nu înțelege pasiunea pentru rock și care, certându-l pe Dewey, preia în furia ei melodia „When I Climb to the Top of Mount Rock” și pare că o cântă mai bine decât acesta. Pe de altă parte, timidul Ned, prietenul de-o viață al lui Dewey a primit, în ambele variante (Andrei Mihalcea, Bogdan Podlovski) o voce plângăcioasă, fonfăită și o mină de elev mai silitor decât e necesar. Ned însă, spre amuzamentul publicului, ascunde și el o pasiune nebună pentru rock pe care o manifestă rar, în scurtele ședințe de Guitar Hero, joc video în care se folosesc chitare de jucărie.

Celelalte personaje au fiecare câte o componentă amuzantă care le face simpatice și asigură comicul spectacolului. Membrii formației „No Vacancy”, trupa din care e dat afară Dewey, reprezintă o parodie la adresa unor trupe rock ale anilor ’80  – ’90, cu interpreți mai mult fanfaroni decât artiști, care puneau accent mai mult pe apariție scenică decât pe muzică. Theo, solistul „No Vacancy” (Bogdan Lupea / Mihai Toma) imită toate figurile penibile ale acestui tip de interpreți, inclusiv jocurile cu stativul de microfon, țopăieli inutile și alte astfel de manifestări care amintesc concertele și videoclipurile generației X (persoane născute  între anii 1960-1980). Replica basistului, adresată lui Dewey – „dar noi arătăm bine” (ei arătând ridicol) ca argument pentru faptul că îl dau afară, împlinește această parodie.

Profesorii de la „Horace Green” reprezintă încă o sursă consistentă de comic în spectacolul „School of Rock”. Dintre toți se remarcă doamna Sheinkopf (Laura Gabriela Oana), o fată bătrână autentică, ușor țăcănită din cauza unei vieți dominate de reguli, care pe lângă un egoism simpatic și un caracter lingușitor, manifestă și un sentiment dubios de dragoste față de figura lui Horace Green. În plus, printre profesori găsim și unul… bâlbâit, Gabe Brown (Radu Ion / Vicențiu Țăranu), mai multe doamne pline de ifose (Andreea Iftimescu, Raluca Oprea, Ana Maria Ivan, Maria Alexievici, Cristiana Ioniță), o profesoară de sport foarte sportivă (Sabina Chirilă), iar printre părinți un cuplu new age (Theodora Munteanu / Daniela Cârstea și Mihai Pricope). Cunoaștem și o barmaniță care trage cam mult la măsea, dar și cu urechea (Virginia Stamate). În celelalte roluri de profesori, Daniel Pascariu,  Nae Șovăială, Fang Shuang, Gjergji Mani creionează la rândul lor caractere amuzante: un împătimit al dulciurilor, un amator de bârfă, un pasionat de lectură, figuri pe care le întâlnim mereu în viața de zi cu zi dar nu ne dăm seama cât de amuzante sunt ele de fapt. Alături de toți aceștia se distinge, evident datorită formelor sale exagerate și secretara doamnei Mullins (Consuella Crăciun) care în acest context are postura unui personaj de desen animat. Nu în ultimul rând, copiii din distribuție, prin însăși prezența lor, dar și prin talent asigură un plus de comic în spectacol. 

Scenariul musicalului „School of Rock” este, dacă putem spune așa, cinematografic, în sensul că îl urmărește aproape punct cu punct pe cel al filmului și asta implică, odată cu transpunerea scenică, soluții practice, totodată artistice. Scenograful Vladimir Turturica a optat pentru un decor realist, iar pentru schimbările dese de decor a ales să folosească toată tehnica de scenă disponibilă la Opera Comică pentru Copii, plus două spații noi, folosite în premieră. Astfel, din fosă apare și dispare dormitorul sau sufrageria apartamentului în care locuiesc Dewey și Ned, iar un podium traversează sala de la scenă către ieșirea principală spre foaier. În plus, se folosește foarte mult turnanta pentru spațiile școlii „Horace Green”, dar și pentru a prezenta scena de concert. Costumele sunt clasice pentru acest musical, așadar nu lipsesc uniformele copiilor, ținutele office ale profesorilor și părinților, dar nici moda rock a anilor ’80.

„School of Rock” este un spectacol dinamic și mare parte din dinamismul său i se datorează Cezarei Blioju, coregrafa producției. Experimentată în lucrul cu copiii, ea a reușit să-i antreneze pe aceștia combinând un stil de dans de influențe pop cu numeroase mișcări tipice rock, acelea pe care le întâlneam cândva la discotecă.  Secretul coregrafiei este dansul sincron atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari care, în calitate de profesori, defilează pe scenă în ritmul marșului „Here at Horace Green”. 

Un aport extrem de important la calitatea spectacolului a fost adus Theodora Jaworski, maestru de canto, care a pregătit copiii nu numai din punct de vedere muzical, ci și în ceea ce privește dicția, postura și atitudinea, fără a încerca să-i uniformizeze, ci mulându-se și pe personalitatea lor și pe cea a personajelor pe care le interpretează. Din toate aceste eforturi, combinate cu tenacitatea și spiritul organizatoric al Irinei Furdui, asistent de regie, a rezultat o gașcă simpatică de puști care au trecut printr-o experiență de neuitat, aceea de a face parte dintr-o creație colectivă numită spectacol. 

Este cunoscut faptul că o producție pe Broadway cere mult timp de la idee până la realizare, de cele mai multe ori chiar până la șase luni! Micul teatru de pe Calea Giulești a reușit performanța de a realiza acest spectacol de la prima până la ultima repetiție în doar trei luni și aceasta este cu siguranță meritul Irinei Furdui, o regizoare care nu numai că l-a asistat pe Emil Pantelimon la toate întâlnirile cu interpreții, ci i-a și organizat pe aceștia, supraveghind în același timp toate detaliile de producție (repetiții, scenografie, implicându-se chiar și în promovare).

Opera Comică pentru Copii ar trebui să se ocupe doar de spectacole de operă și balet clasic, nu-i așa? Dar de ce e neapărat necesar asta? Un teatru pentru copii este în primul rând un teatru al copiilor și el trebuie să le satisfacă acestora dorința de a cunoaște arta spectacolului sub toate formele sale. De aceea, Opera Comică pentru Copii nu este la prima întâlnire cu musicalul, în repertoriul său fiind prezente și alte titluri ale genului, inclusiv „Sunetul muzicii” de Richard Rodgers, dar și creații ale compozitorului român Marius Țeicu. Este însă pentru prima dată când un teatru pentru copii aduce un musical în România, iar acesta este primul musical din lume care are în distribuție o trupă rock alcătuită din copii! În același timp, „School of Rock” este un musical care nu necesită acompaniament de orchestră, ci este o lucrare pentru band rock, iar aici dirijorul Alexandru Ilie are meritul de a fi alcătuit și condus, în spatele scenei, un ansamblu format din cei mai buni instrumentiști de band pentru musical din România. Ei sunt ascunși publicului, dar la fiecare reprezentație participă trei chitariști pe chitare electrice, o chitară bas, doi pianiști la clape și un toboșar. Interesant pentru un teatru de operă, nu? 

Tot acest efort extraordinar care se cheamă „School of Rock” și care reprezintă întâlnirea mai multor generații de artiști și mai multor tipuri de artiști – soliști vocali, dansatori, actori, înseamnă și întâlnirea copiilor cu, poate, muzica părinților lor, dar mai ales întâlnirea publicului cu o producție la înălțimea celor de pe Broadway, atât în ceea ce privește spectaculozitatea, cât și calitatea. Pentru că musicaluri în România s-au mai făcut, dar „School of Rock” pare întreprinderea cea mai sinceră și devotată de până acum. Poate datorită entuziasmului copiilor din distribuție, poate datorită seriozității echipei de creație și energiei realizatorilor, poate datorită faptului că toți ne dorim sau ne-am dorit să fim incluși într-un proiect, să fim „in the band”, iar spectacolul ne oferă această satisfacție. Așadar, cei care vor să primească o porție consistentă de comedie, asezonată cu puțină dramă, încununată de muzică bună și TARE, cei care vor să fie și ei cool nu trebuie să schimbe avioane și taxiuri până pe Broadway, ci pot să-și ia familia în tramvai până pe Calea Giulești, la nr. 16, pentru că la Opera Comică pentru Copii se dă muzica tare la „School of Rock”.