Pentru ce categorii de clădiri existența unui certificat energetic nu este obligatorie?

certificat energetic

Certificatul energetic este obligatoriu să existe pentru clădirile care se vând, se închiriază, se supun unor renovări majore, pentru clădirile noi ce se recepționează și pentru cele administrate sau aflate în proprietatea autorităților statului sau instituțiilor publice și cele vizitate frecvent de public.

El este emis de câtre specialiști atestați numiți auditori energetici pentru clădiri.

Aceștia analizează actele clădirii și fac o scurtă vizită pe teren pentru a face observații și măsurători la construcție, apoi emit actul dorit.

Acești specialiști pot avea două grade profesionale:

  • gradul II, care pot elibera certificate doar pentru case și blocuri de locuințe;
  • gradul I – care pot emite actul pentru orice categorie de clădire și, în plus, pot emite și audit energetic.

Deși unii confundă certificatul energetic cu auditul energetic, nu sunt același lucru.

Cei care trebuie să solicite acest act sunt (după caz) proprietarii construcției, administratorii sau investitorii clădirii.

Pentru ce categorii de clădiri nu este obligatoriu certificatul energetic?

Există anumite categorii de imobile pentru care acest document (certificatul de performanță energetică) nu este obligatoriu din motive obiective.

Legea nr. 372 din 2005 privind performanța energetică a clădirilor, modificată și completată prin reglementările ulterioare le evidențiază astfel:

  • clădiri și monumente protejate care fie fac parte din zone construite protejate, conform legii, fie au valoare arhitecturală sau istorică deosebită, cărora, dacă li s-ar aplica cerințele, li s-ar modifica în mod inacceptabil caracterul ori aspectul exterior;
  • imobile utilizate ca lăcașuri de cult sau pentru alte activități cu caracter religios;
  • clădiri provizorii prevăzute a fi utilizate pe perioade de până la 2 ani, din zone industriale, ateliere și clădiri nerezidențiale din domeniul agricol care necesită un consum redus de energie;
  • clădiri rezidențiale care sunt destinate a fi utilizate mai puțin de 4 luni pe an;
  • imobile independente, cu o suprafață utilă mai mică de 50 m2.