FRAGMENT DE ISTORIE: Înfiinţarea Societăţii Arhitecţilor Români (130 de ani)

La 26 februarie 1891, la iniţiativa a 24 de arhitecţi s-a constituit Societatea Arhitecţilor Români (SAR), potrivit https://www.uniuneaarhitectilor.ro/.

Arhitectul Alexandru Orăscu a fost primul preşedinte al societăţii iar membrii fondatori au fost arhitecţii Carol Beniş, Mihail Capuţineanu, George Duca, Alexandru Săvulescu, Ion Socolescu, M. Maimarolu, George Mandrea, Ion Mincu, Grigore Cerchez, St. Ciocârlan, Nicolae Cerchez, Toma Socolescu, Grigore Călinescu, N. Stravolca, F. Montaureanu, Felix Xenopol, Nicolae Gabrielescu, George Sterian, I. Constantinescu, P. Petricu, R. Nedelescu, F. Thyr şi C.Stravolca.

Sfârşitul secolului al XIX-lea, marcat de formarea statului naţional român modern şi de edificarea instituţiilor sale publice, a făcut necesară dezvoltarea unui corp profesional de profil. Primii arhitecţi au studiat în special la Paris, la Ecole de Beaux-Arts, Ion Mincu, Ion N. Socolescu, Ştefan Ciocârlan, Alexandru Săvulescu, Dimitrie Maimarolu, Toma Dobrescu fiind printre primii arhitecţi, care au marcat originile stilului naţional, eliberând-o de sub tutela academismului, înţelegând rolul tradiţiei şi importanţa monumentelor naţionale, arată http://e-architecture.ro/.


Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO – Biserica Domniţa Bălaşa din Capitală.



Ion Mincu (1852-1912) a fost creatorul şcolii româneşti în arhitectură, prin integrarea, într-o sinteză originală, proprie, a elementelor arhitecturale vechi. De numele său sunt legate construcţiile: Şcoala Centrală de fete, Bufetul de la Şosea, monumente funerare de la Bellu, construcţii de regulă cu arcade şi podoabe de faianţă la exterior, inspirate din vechile hanuri ţărăneşti şi culele olteneşti. Elevii săi, George Sterian, Nicolae Gabrielescu, Ion Berindei (care a înălţat, în stil neogotic, Palatul Culturii din Iaşi şi, în stil baroc, Palatul Cantacuzino, azi Muzeul „Enescu”), i-au aplicat, în numeroase construcţii de interes public, concepţia şi stilul. Cu toţii s-au format în cadrul Şcolii de arhitectură (1904) înfiinţată din iniţativa Societăţii Arhitecţilor, condusă, mulţi ani, de Ion Mincu. Spitalul Brâncovenesc şi biserica Domniţa Bălaşa, construite de cehul Carol Beniş, erau în tradiţia arhitecturii vechi româneşti, impusă, programatic, de Ion Mincu. De notat este construcţia Palatului Regal şi a Basilicii Sf. Ştefan. („Istoria Românilor. Constituirea României Moderne” (1821-1878), vol. VII, TOM I, Editura Enciclopedică, 2003).


Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO – Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ‘Ion Mincu’ din Bucureşti; intrarea principală în clădirea veche a Şcolii de Arhitectură.



Primul demers pentru o lege a arhitecţilor a fost făcut în aprilie 1893, fiind formulată distincţia între preocupările inginerilor şi cele ale arhitecţilor în articolul 2 al Legii Corpului Tehnic al Inginerilor. La 5 martie 1902, la intervenţia SAR, profesiunea de arhitect a fost menţionată în Nomenclatorul Legii Meseriilor. Un an mai târziu, societatea era recunoscută ca persoană morală şi juridică, decizie publicată în Monitorul Oficial nr.276 din 14/27 martie 1903.

În 1906, arhitectul George Sterian a fondat revista „Arhitectura”. Între 1906-1944, perioadă în care revista a apărut sub egida SAR, au fost publicate la intervale neregulate un număr de 36 de volume corespunzătoare la 43 de numere.


Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO – Expoziţia-concurs de proiecte, organizată de Uniunea Arhitecţilor din România (UAR), ca eveniment central al Bienalei Naţionale de Arhitectură Bucureşti 2012.



Între 25-26 februarie 1916 a avut loc primul Congres general al arhitecţilor din România, fiind sărbătorit un sfert de veac al existenţei SAR. Preşedinte SAR era arhitectul Grigore Cerchez, iar vicepreşedinţi – arhitecţii Petre Antonescu şi Ion D. Berindei. În SAR erau înscrişi 126 de membri, dintre care 116 în Bucureşti.

În martie 1919, s-a desfăşurat adunarea generală extraordinară a SAR, prima reuniune a tuturor arhitecţilor din România Mare. Preşedintele SAR a devenit arhitectul Petre Antonescu (până la 9 martie 1921), iar vicepreşedinţi au fost aleşi arhitecţii Statie Ciortan şi Paul Smărăndescu. SAR a elaborat un proiect de regulament pentru organizarea concursurilor publice de arhitectură.

În toată perioada interbelică, reprezentanţi ai SAR au participat la numeroase evenimente internaţionale ale arhitecţilor şi/sau urbaniştilor, cum au fost: Concursul internaţional de urbanism de la Belgrad (1924); Congresul Internaţional al Arhitecţilor de la Amsterdam-Haga (1927); Expoziţia Universală de la Barcelona (1928); Congresul Internaţional al Arhitecţilor de la Budapesta (1930); Congresul de la Roma (1935); Congresul de la Paris (1937). De asemenea, arhitecţi români au mai luat parte la congresele internaţionale ale locuinţei şi urbanismului de la Roma, Paris, Londra şi Stockholm sau au fost prezenţi la expoziţia internaţională de arhitectură şi arte decorative de la Milano (1936, comisar din partea guvernului român arh. Duiliu Marcu) şi la expoziţiile universale de la Paris (1937) şi New York (1939), cât şi la alte evenimente, păstrând mereu contactul cu toate noutăţile internaţionale din domeniul profesional şi nu numai.


Foto: (c) CONSTANTIN DUMA – Expozitia ‘Henrieta Delavrancea-Gibory, arhitectura 1930-1940’, organizata de Muzeul de Arta Timisoara, in colaborare cu Uniunea Arhitectilor din Romania si Ordinul Arhitectilor din Romania (2011).



Sediul Societăţii Arhitecţilor Români a fost inaugurat la 26 februarie 1930, într-un apartament aflat la etajul I al blocului din Str. Episcopiei 2. Până atunci, sediul SAR şi cel al revistei „Arhitectura” au figurat în str. Enei 6-8, găzduite de Şcoala de Arhitectură. Situaţia se va repeta şi după 1977, când UA îşi va avea din nou birourile în clădirea IAIM.

În 1932, Legea pentru înfiinţarea şi organizarea Corpului Arhitecţilor din România-CAR, propusă de guvern prin preşedintele Consiliului de Miniştri şi ministrul instrucţiunii publice şi cultelor, istoricul Nicolae Iorga, a fost înaintată Parlamentului şi votată de Adunarea Deputaţilor şi Senat. A fost promulgată de regele Carol al II-lea prin Înaltul Decret Regal No. 1607/9 mai 1932 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 103/12 mai 1932. În noiembrie 1932, Regulamentul aprobat de Dimitrie Gusti, ministrul instrucţiunii, cultelor şi artelor, era confirmat prin decret regal. La 1 decembrie 1932 a avut loc Şedinţa de constituire a Corpului Arhitecţilor din România – CAR.

Corpul Arhitecţilor din România a fost transformat, în 1938, fără modificări de fond, în Colegiul Arhitecţilor Români-CAR. În cadrul său figurau 530 arhitecţi diplomaţi şi 118 din categoria arhitecţilor recunoscuţi, pentru ca în 1939 să se înregistreze un număr de 555 arhitecţi diplomaţi, 408 fiind în Bucureşti şi 119 arhitecţi recunoscuţi, dintre care 31 în Bucureşti.

La 30 martie 1941, revista „Arhitectura” publica un număr jubiliar coordonat de arhitect Victor Smigelschi, dedicat semicentenarului SAR şi arhitecturii din teritoriile pierdute de România în vara anului 1940. În toamna lui 1944, în condiţii dificile, de război şi de început al ocupaţiei sovietice, a fost publicată revista „Arhitectura”, redactată sub forma unui număr unic pentru anii 1943-1944 (redactor arhitect Victor Smigelschi). Aceasta va fi ultima apariţie a revistei sub egida SAR.

Între 1945-1946 au fost organizate primele concursuri de arhitectură postbelice, în Bucureşti, respectiv: reconstrucţia Teatrului Naţional, imobil pentru CEC pe Splaiul Independenţei, blocuri de locuinţe în Cartierul Ferentari, cabană şi ştrand în Tei).


Foto: (c) RUXANDRA CONSTANTINESCU / AGERPRES FOTO – Expozitia ‘Arhitecti romani creatori de patrimoniu cultural’, vernisata de Institutul Cultural Roman de la Madrid, Uniunea Arhitectilor din Romania si Colegiul Oficial al Arhitectilor din Madrid (LASEDE-COAM) (2014).



În 1948, odată cu schimbare formei de stat, Societatea Arhitecţilor Români a devenit Societatea Arhitecţilor din RPR, componentă a AGIR. Statutul de liber profesionist al arhitectului şi dreptul la liberă practică au fost suprimate începând cu anii 1948-1949, fiind legiferată astfel o situaţie generată de naţionalizarea din 1948 şi de înfiinţarea, în februarie 1949, a Institutului de Proiectare pentru Construcţii – IPC, prima instituţie de profil aparţinând statului, în care arhitecţii au activat ca salariaţi.

În 1952, a fost organizată Uniunea Arhitecţilor din RPR, „cu privire la construcţia şi reconstrucţia oraşelor şi organizarea activităţii în domeniul arhitecturii”. Şi-a păstrat această denumire până în 1989.

După 1989, un grup de iniţiativă format din arhitecţii Mariana Celac, Alexandru Beldiman, Florin Colpacci, Constantin Hariton, Ion Mircea Enescu ş.a., a convocat în zilele de 18-19 ianuarie 1990, o adunare generală a arhitecţilor din România având ca principal scop găsirea principalelor căi de transformare a organizaţiei, în condiţiile unei societăţi deschise şi ale recuperării după mai mult de patru decenii a tradiţiilor Societăţii Arhitecţilor Români şi Corpului Arhitecţilor. După numeroase dezbateri, conducerea i-a fost atribuită arh. Ascanio Damian, cu competenţe de preşedinte interimar al UAR.

La 24 aprilie 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), sub semnătura preşedintelui său, Ion Iliescu, a emis Decretul-lege nr. 127/ 1990 privind unele măsuri referitoare la activitatea Uniunii Arhitecţilor din România şi a asociaţiilor teritoriale ale arhitecţilor. Uniunii Arhitecţilor din România i s-a recunoscut, cu acest prilej, calitatea de continuatoare a tradiţiei Societăţii Arhitecţilor Români. AGERPRES

*Explicaţie foto deschidere: Sediul Uniunii Arhitecţilor din România (UAR), continuatoarea Societăţii Arhitecţilor Români, din str. J.L. Calderon nr. 48.