Gripa Spaniolă aparută în timpul Primului Război Mondial a fost una dintre cele mai letale pandemii

Gripa Spaniolă aparută în timpul Primului Război Mondial a fost una dintre cele mai letale pandemii, făcând între 50 de milioane și 100 de milioane de victime între 1918 și 1919, multe dintre acestea fiind persoane tinere și sănătoase.

Cercetătorii nu au stabilit foarte clar care a fost focarul iniţial al pandemiei de proporţii apocaliptice declanşată în anul 1918, cumplita epidemie primindu-și numele cel mai cunoscut după percepția publică a severității virusului pe teritoriul spaniol.Pandemia a lovit omedirea în două valuri succesive.

Primul a fost extrem de contagios, dar al doilea s-a dovedit a fi deopotrivă contagios și mortal.La doar câteva ore de la declanşarea primelor simtome specifice, caracterizate prin stare de slăbiciune extremă, oboseală generalizată, febră şi dureri de cap, culoarea pielii victimelor căpăta o ciudată culoare albăstri.

Gripa provoca accese de tuse atât de puternice, încât unii pacienţi sufereau rupturi ale muşchilor abdominali. La fiecare tuşitură, o spumă roşiatică din sânge şi salivă ţâşnea pur şi simplu din gura şi nasul celor infestaţi.Cei care aveau organisme mai puternice rezistau o zi, maximum două.

Gripa a putut ucide 25 milioane în primele 25 de săptămâni.

Cu toate că acest al treilea val nu a atins gravitatea celui de-al doilea, a provocat totuşi mai multe victime decât primul val. Mai mult decât atât, virusul gripal a generat şi valul de encefalită letargică din anul 1920.

Rata mortalității pandemiei din 1918-1919 nu este cunoscută cu precizie, dar se estimează că aproximativ 20-50% din populația de pe Terra din acel moment a suferit de această boală, letalitatea fiind între 2,5-5%, cu variații de la o țară la alta.

Gripa a putut ucide 25 milioane în primele 25 de săptămâni.Pe baza datelor istorice, se estimează că 36% din efectivele armatei americane au fost decimate de virus, iar nu mai puţin de 40% dintre puşcaşii marini americani au pierit de gripă, nu de gloanţele şi obuzele inamice.

Sursa: afla.ro