Colecția CI şi CC Nottara
Expresia „Nu haina-l face pe om!” se bucură de popularitate de peste un secol, însă ne surprindem adeseori „etichetându-ne” semenii în funcţie de vestimentaţie, accesorii, coafură sau machiaj şi mai nou, tatuaje, piercing-uri, etc…
Realitatea este că fiecare dintre noi, cel puţin în momentele – eveniment din viaţă, dacă nu chiar în fiecare zi, încearcă să transmită un mesaj prin „imaginea” cu care iese în lume.
În felul acesta, înfățişarea creată aduce cu sine atât propria personalitate, cât şi ceea ce am vrea să fim. Aşadar extrapolând, parcă ne-am pregăti pentru un „rol” pe care am vrea să îl „jucăm”, căci nu degeaba a spus marele Will că: „Lumea -ntreagă este o scenă // Şi toţi oamenii-s actori…”.
Încă din vechime, odată cu înflorirea marilor cetăţi, cu peste şapte milenii în urmă, vestimentaţia a avut un stil definitoriu, în funcţie de zona geografică, de climă, de materiile prime întrebuinţate, de dezvoltarea comerţului şi de evoluţia mesteşugurilor.
Moda ca fenomen putem spune că a apărut îndată ce a existat primul „influencer”, iar aici ne gândim desigur la aristocraţia egipteană, la cea elenistică, şi mai ales la cea romană, fără a mai aminti fabuloasa lume asiatică…. Î
n ceea ce priveşte teatrul, chiar de la apariţia „oficială” a acestuia în sec. al V-lea a.Hr. – supranumit secolul de Aur, „moda a influenţat costumul de scenă şi invers. Odată cu apariţia diferenţelor de ordin financiar şi social, au apărut şi marile discrepanţe.
Hainele bogat decorate şi bijuteriile din metale şi pietre preţioase au devenit apanajul celor bogaţi, mergându-se până acolo încât, anumite piese vestimentare sau materiale erau permise doar claselor privilegiate. De-a lungul timpului, de multe ori, veşmintele, accesoriile şi cromatica acestora, erau purtătoare de mesaj.
Aceasta idee a fost preluată şi de costumul de teatru, care caracteriza cu uşurinţă personajul prin simpla sa apariţie scenică.Forma hainelor a fost în permanentă schimbare.
Arhitectura siluetei fiind „recreată” practic, ea ilustra concepţia antropologică şi chiar antroposofică a epocii.
În funcţie de „viziune”, acestea accentuau până la exagerare anumite părţi ale trupului si estompând altele: drapaje ample in Antichitate, falduri grele în Evul Mediu timpuriu, redescoperirea trupului în Renaştere, dar şi „încorsetarea” acestuia la ordinul Inchiziţiei cu materiale rigide şi gulere voluminoase apretate, împodobirea excesivă în perioada Barocă cu pene şi complicate „construcţii” bufante şi în Roccoco cu volane, funde şi peruci pudrate, mantii vaporoase şi străluciri misterioase sub influenţa Romantismului, pălăriile imense ale seducătorului Stil 1900 şi în final, „revoluţia” conceptuală – eliberarea de prejudecăţi şi de orice constrâgeri, de la sfârşitul primului Război Mondial…
Nu mai vorbim de perioada contemporană, în care totul e posibil, o adevărată explozie a materialelor neconvenţionale şi a desfinţării oricăror tabu-uri…
Marile oraşe au devenit pe parcursul istoriei, uriaşe „creuzete” ale creaţiei vestimentare, în legătură directă cu celelelte arte, centrele de influenţă oscilând între capitalele importante şi nu numai: Roma, Florenţa, Veneţia, Milano, Paris, Londra, New York etc.
Istoria ne arată că veşmintele, oricât ar părea de surprinzător, au avut uneori un rol extrem de important fie prin puterea lor de seducţie, dacă ne gândim la Cleopatra – regina Egiptului de pildă, fie prin felul în care au definit uneori timp îndelungat conceptul de frumuseţe feminină, ca în cazul corsetului (piesă controversată, de altfel), fie prin modul în care acestea erau sau nu adecvate împrejurărilor, dacă ne referim la uniformele soldaţilor lui Napoleon, atunci când acesta a dorit să cucerescă Rusia în plină iarnă…
Am dat aceste exemple extreme, pentru a exprima clar faptul că omului nu i-a fost și nu îi poate fi indiferent modul în care se îmbracă. De-a lungul timpului, din Antichitate în Evul Mediu, chiar si cei mai pricepuţi croitori sau bijutieri au rămas oarecum anonimi, ei fiind uneori răsplătiţi regeşte, iar alteori pedepsiţi…
Abia în ultimele două sute de ani, odată cu dezvoltarea societăţii şi a industriei, creatorii de veşminte şi accesorii au devenit treptat independenţi. Observăm cum în sec. al XIX-lea, se remarcă şi devin respectate în societate Casele de Modă, întâi în Occident, apoi în restul Europei, precum şi pe alte continente (Charvet, Hermes, Vuitton, Lacoste, Lanvin şi multe altele).
După cum în oricare dintre arte a existat dintotdeauna un „dialog” între creator şi cel căruia i se adresează „opera”, şi în ceea ce priveşte relaţia dintre obiectul vestimentar şi posesorul său, a existat mereu o interacţiune. În timp, moda a devenit artă, cunoscând una dintre cele mai spectaculoase metamorfoze.
Din cele mai îndepărtate timpuri şi până astăzi, personalităţile puternice şi-au pus amprenta asupra evoluţiei modei. Cerinţele consumatorului, fie el aristocrat sau om politic, vedetă de teatru, cinema, muzica sau media, în general ceea ce numim persoană publică, în asociere cu talentul, imaginaţia şi cultura creatorului, au determinat şi determină stilul şi gustul fiecărei epoci.
Costumul de teatru şi-a extins domeniul o dată cu apariţia filmului, a muzicii moderne sau a show-ului de orice gen. Marii actori, începând mai cu seamă din sec. al XVIII-lea, au început să lanseze moda prin ceea ce purtau în viaţa civilă, în timpul apariţiilor din cadrul unor evenimente, dar şi pe scenă în timpul spectacolelor.
Fotografiile celebrităţilor erau publicate în faimoase reviste de teatru, imagini întâlnite şi în cadrul „Colecţiei C.I. şi C.C Nottara”, respectiv în „Comoedia Illustree”.
Moda a avut şi are mai multe „chipuri”: unul oficial şi unul intim, unul citadin şi chiar unul rural, un chip cotidian şi altul mulat pe eveniment. Iar aria de cuprindere a evenimentului a fost totdeauna foarte vastă: de la ritualuri păgâne la ceremonii religioase, de la serbări câmpeneşti la baluri regale, de la carnavaluri la simpozioane… Şi pentru că ne aflăm în perioada trecerii de la un an la altul, eveniment celebrat în vremurile contemporane sub denumirea de Revelion, nu putem să nu amintim, ţinutele special create şi purtate cu această ocazie, de la cele mai modeste la cele mai extravagante.
Corina Iliescu, muzeograf, Colecția C.I. și C.C. Nottara #MMB
