Dragoș Mihalcea, unul dintre cei mai valoroși dansatori ai lumii, povestește într-un interviu pentru GÂNDUL.RO, cum a ajuns să-și urmeze visul de a ajunge dansator pe marile scene ale lumii și ce anume l-a motivat să-și urmeze acest ideal.
Artistul a vorbit despre momentul sublim în care a conștientizat că destinul său se va contopi cu una dintre cele șapte arte ale lumii, respectiv dansul.
Reporter: Când a căpătat dansul un sens profund pentru tine? Când s-a înfiripat visul de a dansa sau poate când s-a trezit, dacă e să credem în destin?
Dragoș Mihalcea: Îmi place să cred că dansul m-a ales pe mine. Adevărul e ca nu a fost dorința mea proprie să dansez. Părinții m-au trimis la o casă de cultură din București la vârsta de 4 ani și profesoara de acolo m-a îndrumat să continui pe drumul acesta. Prima dată când am conștientizat că dansul va fi destinul meu a fost când am aterizat la vârsta de 14 ani la Washington și mi-am dat seama că am trecut un ocean pentru un singur scop, să devin dansator.
Restul interviului aici.





















