CFR- Istorie și cotidian- 151 de ani de la inaugurarea căii ferate București Filaret-Giurgiu

CFR- Istorie și cotidian

 31 octombrie 1869-31 octombrie 2020 151 de ani de la inaugurarea căii ferate București Filaret-Giurgiu, PRIMA LINIE DE PE TERITORIUL DE ATUNCI AL ROMÂNIEI. La 31 octombrie 1869 plecau din Gara Filaret, cea mai veche gară din București, două garnituri spre Giurgiu. Contextul începuse cu 3 ani înainte atunci când între guvernul român și compania John Trevor Barclay & John Stanifort s-a încheiat un contract pentru construcția unei linii ferate din București spre portul dunărean Giurgiu.Primul tren care a plecat spre Giurgiu denumit „Trenul de onoare Michaiu Bravu”, a fost condus de însuși sir John Trevor Barklay, și a doilea, „Trenul Dunărea”, a fost condus de Nicolae Tănase, primul mecanic de locomotivă român.

CFR- Istorie și cotidian- 151 de ani de la inaugurarea căii ferate București Filaret-Giurgiu

În ambele garnituri se aflau printre alții Principele Suveran Carol I dar și numeroși membrii ai Guvernului și Corpului Diplomatic din acea vreme.

Drumul de fier de 67 kilometri a fost străbătut într-o oră și jumătate.Ambele trenuri au pornit așa cum am spus mai sus din Gara Filaret, prima gară a Bucureștiului. Aceasta se remarcă printr-o construcție deosebită formată dintr-o clădire cu parter și un etaj, marginile clădirii închizându-se spre șine pentru a forma o hală în care intrau cele 3 linii de cale ferată. Acoperișul halei este ridicat pe o structură metalică, așezată pe zidurile paralele ale construcției, decorate cu arce.

După inaugurarea Gării de Nord din 1872 Gara Filaret a început să-și piardă treptat din importanță ajungând la momentul 1960 când a fost dezafectată și transformată în autobază. S-a dorit inițial și amenajarea în interiorul gării Filaret a unui muzeu, idee sortită însă eșecului.

Podul Grădiștea, CEL MAI VECHI POD DE CALE FERATĂ DIN VECHIUL REGAT

Astăzi, clădirea adăpostește autogara cu același nume, clădirea fiind înscrisă în lista monumentelor istorice cu codul LMI B-II-m-A-18800.LINIA ASTĂZI..pentru a parcurge distanța București-Giurgiu, trenurile ocolesc prin Videle pe o distanță de aproape 115 km, aceasta fiind și singura legătură a gării Giurgiu. Toate acestea după ce în 2005, podul Grădiștea, CEL MAI VECHI POD DE CALE FERATĂ DIN VECHIUL REGAT, s-a prăbușit în urma inundațiilor foarte mari de atunci.