I.D.Sârbu, cel care ne-a învățat că drumul spre Blaga trece prin Caragiale

La porțile Orientului, în proximitatea unui blestem psiho-geografic, I.D.Sârbu filozofează lucid și spune că aici în acest spațiu suntem condamnați la o așteptare fără alinare, la îndelungă răbdare și umilință, ”singura noastră fericire constând în momentele când ne putem bârfi propria nefericire”.

I.D.Sârbu continuă cu și mai multă putere descriptivă profilului nostru psihologic la porțile aceluiași Orient, spunând că ”bârfa e unicul ciomag la care mai recurgem” noi ca popor.

”Orice scriitor nu este decât o investiție a limbii poporului său”

Am pregătit câteva citate care să onoreze memoria unui scriitor complet uitat ce așteaptă să fie descoperit de generațiile viitoare. Ca să continui în tonul și spiritul său lucid adaug mențiunea,  generațiilor care nu s-au născut încă.

”Să respect limba ca să fiu iubit de ea, să o consider o supra, o meta-natură, inteligentă, pretențioasă, severă, ea să fie șefa mea de cadre, ea să-mi verifice dosarul , căci orice scriitor nu este decât o investiție a limbii poporului său”

”Teatrul e genul literar ce se bazează prin excelență pe capacitate (și nevoia) omului de a sta de vorbă cu Dumnezeu”

”Libertate nu există decât în raport cu tine însuți, fiecare om și fiecare popor are exact atâta libertate cât merită”

”Orice om este suspendat între o pivniță (cu păcate) și un pod (cu idealuri)”

”Acolo unde există gratii, și cei care sunt păziți, și cei care păzesc stau tot după gratii”

Câteva crămpeie din gândirea celeui care credea când se ducea la seara la culcare că tatăl său și  Blaga își dau mâna în Ceruri. Poate și noi vom avea demnitatea să-i întindem mâna lui I.D.Sârbu…Asta dacă vom ajunge acolo.