Ne aflăm pe str. Haiducul Bujor, azi dispărută total sub noul traseu al str. Sf. Vineri.

Primele semne ale demolărilor se văd în stânga imaginii, unde fusese şcoala elementară nr. 93. Lăsând demoările în spate [la propriu], ne îndreptăm privirea spre intersecţia cu str. Olteni: în capăt se vedea una din casele de la nr. 11, iar pe colţul din dreapta, casa „cu moţ” pe care am prezentat-o nu demult în acest album.
În imobilele încă existente, viaţa continua, dar nu se ştia până când… Văzând aceste imagini, prima impresie este că, la acea vreme, această zonă nu era prevăzută pentru demolare, urmând a fi ascunsă în spatele blocurilor de pe str. Sf. Vineri şi bd. Mircea Vodă, dar situaţia se schimba de la o săptămâna la alta…
O primă Dacie 1300 era parcată în faţa superbului bloc „franţuzesc” de la nr. 18-20, apoi un Fiat 850 tras în faţa casei de la nr. 22; o altă Dacie 1300 era parcată pe colţ, la nr. 28 [casa cu bovindou avea adresă dublă, Olteni 20 / Haiducul Bujor 28].

foto: Florin Leonard Slovineanu (1985)

via Annie Liebman Williams şi Titi Barbălată, foşti locuitori pe str. Olteni la nr. 76, respectiv nr. 61