Albia era nouă-nouță, abia realizată în deceniul precedent. În poză, tronsonul de după Piața Unirii, spre Biblioteca Națională, întâmplător cel pe care albia râului are cea mai mare lățime.
Unul dintre eșecurile majore ale administrațiilor bucureștene postdecembriste e incapacitatea de transformare a Dâmboviței în zonă de agrement, un râu cu care oamenii să poată interacționa. S-a făcut un prim pas timid acum câțiva ani: s-au amenajat niște pontoane fix pe tronsonul dinspre poza asta, însă doar atât. Mai nou, primarul sectorului 3, Robert Negoiță (PSD) s-a apucat să construiască terase/pavilioane pe mal, „ca în Portul Tomis din Constanța”, desigur prin betonarea spațiilor verzi atât de necesare.
E incredibil cum la 28 de ani de la poza asta Dâmbovița tot o barieră de beton a rămas, care doar împarte orașul în două și atât. Cetățenii din păcate nu-s suficient de educați, oamenilor nu le pasă suficient pentru a cere insistent regândirea și reamenajarea malurilor Dâmboviței. Cât timp prioritățile reale ale orașului și comunităților locale nu coincid cu agenda autorităților publice locale, nu vom avea o capitală ok.
foto: arhiva Agerpres
