de Constantin Gheorghe
Am avut niște zile, și nopți, mizerabile. Nu mai contează. Dar nu știu cum dracu se face, că mereu se găsesc niște unii să-ți facă viața și mai rea decât este. Din prostie, ticăloșie, nesimțire, și toate la un loc.
Un lucru pe care n-am să-l înțeleg în veci este idiosincrazia românilor față de cei care fac fotografii. Fotografii sunt întruparea Diavolului, oameni răi-răi, care vor să le fure sufletul drept-credincioșilor, sau așa ceva. Altminteri nu-mi explic cum se face că, în nici o săptămână, m-au fugărit/înjurat/dat afară din spații publice(unde fotografiatul NU este interzis!), tot felul de idioți. Unii dintre ei plătiți și din banii mei. Ceea ce mă înfurie și mai tare.
Un episod a avut loc la Muzeul Colecțiilor de Artă, vinerea trecută, când un nene milițianu m-a dat afară din curtea stabilimentului(unde nu era nici dracu, nici măcar pisica aia simpatică de acum un an!), pe motiv că ”muzeul e închis!” La ora la care trebuia să fie deschis, iar pe poartă nu scria nimic despre schimbarea de orar. Bine, peste vreo două zile am revenit. Era alt milițian, care n-a văzut nimic subversiv în intenția mea de a face câteva poze ÎNAINTE de începerea oficială a programului. Dar mi-am luat porția de draci? Mi-am luat-o!
Al doilea episod, ieri, la Muzeul Literaturii Române. Deschis. Inclusiv curtea stabilimentului. Care muzeu are o intrare mare-mare, cu o marchiză, în curte. Curte care avea porțile larg deschise. În marchiză fumau, cu aer plictisit, vreo două tanti. Dau să intru, mă ia de guler paznicul. Că nu e voie! Eu nu văd că sunt camere de luat vederi? Nu văd logica. Dar se pare că am încălcat vreun regulament misterios, numai de el știut. Și sub ochii blând-bovini ai cucoanelor, am fost dat afară din curte. De ce, n-am înțeles. Apropo: intrarea în Muzeu se face pe o ușă pe care SIGUR o ratezi. N-ai cum să n-o ratezi! Iar pe Calea Victoriei NU există niciun semn, nimic, care să-ți indice existența Muzeului.
Azi, cam peste drum de Catedrala Sf. Iosif, fotografiam pomul din curtea unei case. Am postat deja fotografia. O făceam de pe trotuar. Spațiu public! Niciun semn de ”Fotografiatul interzis!” Și se repede spre mine un bodiguard, că paznic nu-i pot zice, că de ce fotografiez, că nu e voie, că la ce-mi trebuie fotografia? L-am băgat scurt în pizda mă-sii, și-am plecat.
Peste vreo 50 de metri, cam peste drum de Ministerul Educației, altă scenă. Fotografiam, din dreptul porții unei case vechi, bătrânești, stil vagon, un copac înflorit. Și din casă iese o tinerică, foarte curioasă și ea, că de ce, și ce, fotografiez. Îi arăt, se calmează. Mă uit mai bine la casă(mă interesa puțin spre deloc, banală) și-mi explic vigilența: aveau sistem video, iar în curte era și o mașină cu înmatriculare MAI. Cuibușor conspirat al apărătorilor patriei, nu? Doamne ferește și apără!
PS: ce oameni suntem noi, românii? Nepotu-meu se duce acasă, la ai lui, la Turnu Severin, cu nevasta și copilul din dotare. Copil de vreo șase luni. Pe drum au o problemă cu mașina, o Skoda. Ceva cu bendixul. Ajung la Craiova. Se duc la reprezentanță. Iar ăia îi arată delicat deștu. Nu se pot ocupa de mașină: erau în pauza de masă/țigare/cafea/bere. Au văzut că era cu un sugar în mașină. I-a durut fix în cur! Asta e! Un brânci din partea unor trecători, și mașina a luat-o din loc. Asta e! Trăiască și înflorească!
