Credeați voi că… gata? Că după ce s-a-ncheiat campania electorală s-au sfîrșit mizeriile zurbagiilor? Vă-nșelați.
Fiind la curent cu ce se-ntîmplă, știu cine, ce vrea și cum face să obțină ce vrea: nu-i deloc o binecuvîntare. Dar e bine – am o idee cînd citesc ceva: înțeleg motivul pentru care acel lucru a fost înfățișat așa…
Azi – cred – aproape o treime din articolele apărute pe bloguri mari ori pe site-uri de „contribuții“ ori „comunități“ sînt servite. Fabricate și semipreparate, ca pizza congelată. Gata primite, doar să mai adauge „autorul“ o oareșce tușă personală.
Cu vremea, omul cinstit și de bună credință învăță să le deosebească: din păcate, cîți dintre noi au vreme să facă asta?
Cîți avem vreme să ne dăm seama că un articol nu e scris în stilul obișnuit al „autorului“, că are prea multe cifre și date, că exprimă prea teatral niște frustrări care-ar trebui să fie omenești, venite sincer?
Sau că cel ce-l semnează, deși plauzibil ca personaj, nu există – aidoma dentiștilor-actori din reclamele T.V.?
Nu e vreo rețetă miraculoasă pentru a depista nemernicii, doar… scurt pe doi: că cine a mîncat deja căcat, o s-o facă iar.
E cel mai simplu avertisment pentru fiecare dintre noi, consumatorii de informație.
Fiindcă nu contează – chiar nu! – că cineva vrea să-ți dea articole, ponturi, date; nu contează nici cine e, nici de ce-o face; tot ce contează e să nu te lași folosit.
