PRAGA

PRAGA. Și la cehi se poartă reabilitarea termică a blocurilor ridicate în perioada comunistă. Diferența e că acolo primează calitatea. Nu riști să-ți pice izolația-n cap peste câțiva ani și nu șuieră curentul printre termopanele de foarte proastă calitate.

Mai mult decât atât, autoritățile aleg scheme coloristice care au ajuns să fie lăudate de turiști și localnici. De ce nu vezi aparate de aer condiționat pe fațadă? Pentru că a fost gândit un sistem centralizat de aerisire (stil clădiri de birouri). Ar fi excelent dacă la București și în România s-ar anvelopa termic clădirile ca la Praga.

Încă ceva: în Praga n-o să vezi niciodată vreun imobil-monument istoric sau dintr-o zonă protejată mutilat prin izolare termică.