28 iunie, cea mai lungă zi pentru Nottara

28 iunie va fi o zi decisivă pentru viitorul Teatrului Nottara. Potrivit unui comunicat recent emis de instituţie, în cadrul unei conferinţe de presă, va fi prezentat publicului larg rezultatul final al expertizei seismologice, realizată la sediul Teatrului Nottara.

Amintim că Teatrul Nottara a trecut printr-o dificilă perioadă de exil ca urmare a adoptării unei legi buclucaşe la sfârşitul anului trecut care prevedea interzicerea desfăşurării de activităţi în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea acestora.

„Vă invităm la Journey Pub (Str. George Enescu 25), începând cu ora 13:00. Ne va fi alături echipa de expertiză, care va explica, pe înţelesul tuturor, etapele studiului și lucrările realizate pentru a afla starea reală a celor două imobile administrate de Teatrul Nottara, respectiv cel din bd. Magheru  nr. 20 și cel din str. Jules Michelet nr. 2 – 6, construite în 1945. Invitaṭi de onoare vor fi toți aceia care NE-AU sprijinit, dar și toți aceia care NU ne-au  susṭinut în acest răstimp”, scrie în comunicatul Nottara.

„Vă vom spune pe scurt povestea celor șase luni de bejenie. Vă vom împărtăși dorințele, iluziile și deziluziile noastre din această perioadă, în care am înțeles că NU suntem singuri. Generozitatea tuturor celor care ne-au găzduit ne-a emoționat și ne-a măgulit, însă, în tot acest timp, am avut un număr mult mai mic de reprezentații decât în anii precedenți, iar spectatorii noștri s-au împuținat văzând cu ochii, neștiind pe unde să ne (mai) găsească”, se mai arată în comunicat.