în realitate, obiceiurile poporului consumator de gustări luate la repezeală s-au cam stricat.
E din ce în ce mai greu să-ți iei o merdenea cinstită dimineața, cînd te duci și tu ca omul la treburile tale.
Mda, cam la fiecare gură de metrou ai noroc să dai și peste o patiserie, și peste-o covrigărie. Mda, cam în fieștecare loc aglomerat necorporatist ființează un loc-două de unde, cu doi-trei lei, poți să-ți stîmperi pofta.
Însă corporatistul, săracul de el, n-are noroc nici de covrig popular, nici de gogoașă dată prin zahăr, nici de merdenea fierbinte.
Corporatistului i se vinde covrigul c-o poveste. Șaorma i se servește aseptic. La gogoașă ori langoș nici nu îndrăznește să viseze. Un grătărel cinstit, făcut chiar din carne îi este interzis – i se dă un burger făcut după un concept. Un „excelent”, o mascotă ori vreo amandină cu cinci-șase lei n-are de unde să-și ia; dar poate oricînd să dea dublu pe-un lindic glacé…
Iar dacă, într-o zi nefericită, îl pocnește dorul de-a-și frige deștele c-o merdenea, să-și ia gîndul: în zonele unde viețuiește el nu se găsesc decît produse de „bakery” și de „pastry” ori „viennoiserie” – cum îi e scris. Ce pateu cu brînză? Să-și ia „quiche”! Ce ștrudel cu măr? Să-și ia „pain au chocolat”!
