Moldova a stat mereu în ultimii 25 de ani într-un soi de echilibru precar și autodistructiv între România și Europa pe de o parte și Rusia pe partea cealaltă. Unii vroiau unirea, alții legături mai apropiate cu vestul. Ceilalți preferau Rusia, autoritarismul, comunismul până la urmă. Dar toți au în comun un lucru. Teama de Moscova.
Motivată, pentru că și evenimentele actuale, cu vechea Basarabie incapabilă să-și construiască o administrație centrală, tot de la tătucul din Est au pornit, probabil că țara s-o fi umplut de turiști ruși, ca România în 1989. Diferența e că România, chiar și cu pietrele de moară Ion Iliescu și camarila, legate de destin, tot a reușit să-și urmeze calea. Mai cu scandaluri, corupție, jaf din toate părțile, dar s-a mișcat clar către Occident.
Moldova în schimb nu doar că nu are curajul să ia o decizie asupra propriului viitor, dar nici nu vrea să o facă. Altfel nu se explică săptămânile de circ politic, cu premieri desemnați și aruncați, cu alții care refuză, iar acum cu un guvern care a depus jurământul, dar se încearcă eliminarea lui din stradă.
Justificat, dacă societatea așa crede, dar nu societatea e în stradă, cel puțin așa indică mai toate analizele, ci oamenii care întrețin umbra Moscovei la Chișinău, și care au luat cu asalt Parlamentul, iar acum cer alegeri anticipate.
Normal. Incertitudinea e mâlul în care se mișcă cele mai oribile lighioane, iar instabilitatea, sărăcia, nervii întinși la extrem păstrează Moldova departe de România, de UE, de NATO, de o societate care – chiar și cu dificultățile României, de exemplu – se îndreaptă către ceva opus sistemului rus. Asta chiar dacă unii spun că mișcările de stradă sunt anticorupție. În Moldova s-au spus atât de multe și s-au făcut atât de puține încât până și noi, românii, rămânem cu gura căscată. Uite, se poate și mai rău, mult mai rău…
Poate că Moldova e prea mică pentru a-și putea controla de una singură destinul. Până la urmă nici România nu prea poate. Dar când te izbești repetat cu capul de un bolovan în speranța că așa îți va trece durerea nu faci decât să te autodistrugi.
Asta se întâmplă acum în fosta provincie românească, pe care indecizia, lașitatea și corupția o distrug pe zi ce trece.
sursa-http://www.businesscover.ro/
