Mă uit c-un soi de înțelegere la ăi care, de sus, ne zic că sîntem tîmpiți: că ne-mbuibăm de Crăciun, că nu facem decît s-aruncăm banii pe care nu-i avem pe lucruri de care n-avem nevoie, că – mai ales! – lăsăm pe ultima sută de metri cumpărăturile, și că ne-nghesuim prim malluri, hipermarketuri, bulevarde, parcări… și – mai apoi – prin stațiuni, aeroporturi și vămi…
Mda – așa o fi: nu ne-nvățăm minte niciodată..
Și că toată aceast tîmpeală nu e nici acum decît expresia frustrărilor acumulate de peste an; și – mai ales – de peste anii în care n-am avut de niciunele…
O fi fost așa; repet: a fost la-nceput, în primii ani de libertate… Doar că eu mă uit în jurul meu; om fiind, îmi folosesc dreptul și îndatorirea de a fi curios.
Și, Doamne, ce văd?
… același lucru. Fiecare cetățean de pe acestă planetă, zilele astea, se poartă ca noi; fix ca noi – dacă nu mai rău!
Fiecare cetățean, fie el din Londra, Paris, New York ori Berlin, asta face: se calcă pe picioare cu tovarășul lui concetățean pentru un fleac redus într-un magazin cu lumini strălucitoare! Pentru o clipă de vacanță, de sărbătoare!
Terminați cu aiureala că sîntem noi, ca Popor, tîmpiți și lacomi: realitatea-i că sîntem un Popor normal, cu o tîmpenie – dacă-mi acceptați și scuzați cuvîntul – moderată…
