NU ÎN NUMELE NOSTRU! Niciunul dintre cei care au mers azi la Iohannis să negocieze în numele societății civile nu ne reprezintă şi nu a avut mandatul pieței. Negocierile s-au desfășurat CU UȘILE ÎNCHISE. Lipsă totală de transparență și de respect. Va trebui să credem declarațiile de după întâlnire, nu?
Plus că aceste negocieri nu sunt prevăzute de Constituție. Vorbim de negocieri pentru numirea unui nou Guvern. Vezi în acest sens scrisoarea Centrului de Resurse Juridice, care punctează bine niște lucruri: http://www.crj.ro/scrisoare-deschisa-catre-presedintele-kl…/
Ce a făcut Iohannis arată că ori nu știe ce face, ori a fost lucrat. Pratcic, e o strategie de dezbinare a protestatarilor. E o mizerie. Cine-s ăştia care merg? De ce sunt ei mai cu moț decât orice alt om din strada revoltată? Cum au fost aleși? Oportunismul a depăşit cota de avarie. Numai cei agreați la președinție pot reprezenta strada. În fapt, sunt o adunătură de ONG-uri majoritatea de orientare neoliberală. Priviți cine se erijează în liderii pieței, reprezentanții străzii:
1. Sorin Ionita (Expert Forum) – prin expertiza produsă de think-tank-ul lor au recomandat și argumentat desființarea de spitale în timpul guvernării Boc – „Vrem spitale, nu catedrale!”, a strigat strada.
2. Elena Calistru (Funky Citizens) – orientare neoliberală, au avut idei interesante dar de mult nimeni nu prea i-a mai văzut prin stradă, ci mai mult pe la întâlniri cu Joe Biden.
3. Nicusor Dan (Asociatia Salvati Bucurestiul) – măcar din respect pentru susținătorii lui, mulți aflați în stradă, nu trebuia să se ducă. De mentionat ca el are u partid cu care candidează la primărie.
4. Mihai Dragos (Consiliul Tineretului din Romania)
5. Ionut Sibian (FDSC) – Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, sponsorul multor ONG-uri
6. Cristin Guseth (Freedom House) – no comment.
7. Liviu Mihaiu (Salvati Dunarea si Delta) – fost Guvernator al Deltei, no comment
8. Ema Stoica – studenta
9. Adrian Despot (solist Vița de Vie) – ciudată pozitie si in contradictie cu Tudor Chirila
10. Tudor Benga (OKIAN) – orientare neo-liberala
11. Alexandru Bindar (Uniunea Studentilor din Romania)
12. Catalin Drula (Asociatia Pro Infrastructura)
13. Edmond Niculusca (ARCEN) – N-ul vine de la „normalitate”, ca să știți
14. Horia Onita (Consiliul National al Elevilor)
15. Claudia Postelnicescu (Initaitiva Romania)
16. Stefan Darabus (HHC Romania)
17. Andrei Cornea (GDS) – no comment.
18. Clara Matei (Asociatia Medicilor Rezidenti)
19. Dragos Slavescu – medic
20. Octavian Berceanu – unitisalvam
Dacă vreunul dintre cei de mai sus ar fi fost cu adevărat reprezentant al zecilor de mii de oameni din stradă, refuza invitația sau azi se ridica de la masă și pleca. Nu a fost cazul, le-au plăcut fotoliile de la Cotroceni, că-s confortabile.
NU ȘTIM PE CE CRITERII AU FOST ALEȘI AEȘTI OAMENI. Aparent trebuie să fii ONG neoliberal sau ceva. Sau să fi postat multe poze pe Facebook din prima seară de proteste, să arăți că îți pasă. Oricum, mulți din listă nu au fost în stradă.
Pentru asta Klaus Iohannis ar trebui să fie sancționat de opinia publică. Pentru că face jocuri murdare. Pentru că cere lucruri nefezabile. Pentru că nu e imparțial și a abdicat de la „lucrul bine făcut”. Zeci de mii de oameni nu se pot organiza în 24 de ore, să vină cu revendicări agreate de majoritate și lideri formali. Nu dai ultimatum să-ți trimită lumea pe mail ce vrea, după care mimezi că alegi din 5000 de e-mail-uri și ajung la niște negocieri neprevăzute de Constituție niște oameni nedesemnați de nimeni, fiecare cu agenda lui. Penibil.
Să fie clar, NIMENI nu are mandatul Pieței să negocieze cu președintele. Cât timp Piața nu are încă niște revendicări clare general agreate și nici lideri, măcar informali, nu se poate pune problema discuțiilor cu președinția.
Spune-le diseară în stradă acestot „reprezentanți” ce părere ai de participarea lor la negocieri. Spune-i și președintelui Iohannis ce crezi despre ce a făcut.
Edit: Unii din oportuniștii de mai sus se eschivează spunând că nu reprezintă strada, că doar au vrut să împingă revendicări la Președinție. Mizerabil.




















