de Constantin Gheorghe
Indignarea selectivă: dacă au murit niște mineri-mulți-în accidente minere, n-a protestat nimeni. Au murit, în condiții poate și mai îngrozitoare, sute de oameni, peste care s-au prăbușit maluri de pământ. Au fost morți în burta navelor curățate prin tot felul de șantiere navale din țară. Lista morților e foarte lungă. Morți tot pentru bunăstarea ”capitaliștilor”. Ei trăiau din muncă. Erau niște anonimi. Cui să-i pese de ei? Ia, niște țărani, niște muncitori, niște paria.
E, e altceva dacă mor niște tineri frumoși și liberi. Uciși de lăcomia unora ca ei. Și a luat foc țara! E revoluție! Nu mai putem suporta! Solidaritate!
Da, bă, solidaritate! Dar voi ați fost solidari ci morții anonimi? Că sunt mii. O tembelă, pe A3, spunea că numărul morților contează. Nu s-a protestat până acum pentru că au fost prea puțini morți! Este un mod de a gândi pe cât de pervers, pe atât de ticălos. Și jegos!
Ce silă îmi este de țara asta!
PS: morții ăștia se calificau pentru un protest? Sau ei erai plătiți ”de stat, din banii noștri”, și atunci n-aveau decât să moară, că pentru asta erau plătiți? Iar tinerii frumoși și liberi au murit pe banii lor, și atunci e cazul să ne indignăm? S-a întinat sfânta proprietate privată!
”Noiembrie 2008 – la Mina Petrila, din judetul Hunedoara, 8 mineri sunt ucisi si 9 raniti de o explozie, intr-o galerie aflata la 900 de metri sub pamant. Salvatorii care au intrat dupa ei sunt surprinsi de o a doua explozie, si bilantul urca la 13 morti, si 12 raniti. Era cel mai grav accident petrecut la Petrila dupa 1982, si intreg orasul a fost indoliat.”
