România are peste 8,8 milioane de locuințe și, dacă data trecută am văzut câte se construiesc anual, acum ne uităm la gradul de confort pe care îl oferă acestea, iar situația nu e deloc pozitivă.
Maximum 60% dintre casele românilor au acces la servicii elementare pentru un trai rezonabil, precum apa curentă, canalizare, apă caldă, sistem de încălzire sau chiar baie.
În ceea ce privește lucruri mai sofisticate, precum aerul condiționat, acesta a pătruns abia în circa 5%-6% dintre locuințe.
Avem, prin urmare, un fond locativ obosit, iar investițiile în locuințe noi (blocuri sau case pe pământ) e absolut necesară. Și dacă statul nu se poate implica în construcția a milioane de locuințe noi (de fapt ar putea să o facă, dar nu se întâmplă din varii motive, de la lipsa banilor, până la absența ideilor), are totuși datoria să aducă la intrarea în fiecare locuință serviciile pomenite mai sus, obligatorii pentru orice nație care se respectă.
De altfel, de anul trecut, numărul de locuințe construite a început să crească, fără a atinge însă nivelul din 2008, dar e nevoie de mult mai mult decât atât pentru ca fondul locativ să fie modernizat.
E nevoie, dincolo de investițiile private în proiecte rezidențiale, de investițiile statului în infrastructură, atât cea de transport – accesul la multe dintre aceste zone de locuit e greoi, cât și în infrastructura de utilități, pentru extinderea rețelelor, care nu doar că asigură creșterea confortului locuirii, ci sprijină și creșterea economică, afacerile companiilor de construcții și de materiale de construcții, ale căror vânzări sunt încă afectate de criza economică și de reducerea sumelor cheltuite de stat pentru dezvoltarea regiunilor țării, ca de altfel și atragerea defectuoasă a fondurilor europene.
Și totuși statul…
Ar putea să se implice în construcția sau măcar reabilitarea pentru a crește confortul locuințelor. O face parțial cu programul de izolare termică, ajuns între timp utilaj electoral, dar nimic nu se îndreaptă către zona rurală, acolo unde trăiește mai bine de 40% din populație.
Un program de affordable housing ar putea fi implementat, mai ales că la sat terenurile nu lipsesc și nici nu sunt scumpe. În Marea Britanie, de exemplu, Gordon Brown, premier între 2007 și 2010, anunța în 2009, în toiul crizei, un program de construcție de case ieftine de câteva miliarde de lire sterline.
Asta și pentru a rezolva probleme locative pentru cei care-și pierdeau casele, executate de bănci, dar și pentu a susține industriile care lucrează împreună în domeniu.
„Deși această zonă pare a fi a antreprenorilor și dezvoltatorilor de proiecte rezidențiale, suntem permanent preocupati în a fi alături de aceștia prin dezvoltarea de noi produse, cum sunt betoanele speciale EX3, dar și prin oferirea de servicii și soluții personalizare pentru nevoile lor”, spune François Pétry, director general al Holcim România.
La noi, cu un fond locativ jenant, nu se pune problema de așa ceva, iar statul abia face între câteva zeci și câteva sute de locuințe pe an prin intermediul ANL.
Într-o țară care are aproape 1,8 milioane de locuințe din chirpici și nu vorbim despre tendințe moderne, ecologiste, ci despre chirpiciul bătrânilor, care se folosește din sărăcie.
Analiza face parte din proiectul Reconstrucția României derulat de Business Cover în parteneriat cu Holcim România.
sursa-http://www.businesscover.ro/























