Lenea românească proverbială, prinsă în concluzia cărții scrise de un politician uitat: ministrul Aurelian Pană (în poza din dreapta-sus, în mijlocul fermierilor).
Aurelian Pană a fost Ministru al Agriculturii în 1942-43, în Guvernul Antonescu, în plin război. Înainte de război, ca președinte al Institutului pentru Export și delegat la Ministerul Agriculturii și Domeniilor pe lângă Direcția Porturilor în Regatul României, a avut o activitate foarte prolifică.
A mers în SUA să documenteze cum se face acolo agricultură și la întoarcere a scris o carte, publicată la Editura „Universul” în 1937, în care prezenta concluziile sale, cu poze, hărți și informații cantitative precise. În dreapta-jos am selectat ultimele paragrafe din carte.
Destinul ministrului Pană a fost unul tragic. În 1946 a fost arestat, judecat și condamnat la 10 ani de închisoare, 10 ani degradare civică și confiscarea averii, pentru „introducerea și încurajarea cultivării unei plante necunoscute și inutile țării noastre: soia” – în mod ironic taman alimentul de bază în anii ’80, ultimii ai regimului comunist. Pană a murit deținut politic la închisoarea Gherla, ucis într-o celulă de reeducați, în 1951. Un jandarm i-a scos dinții de aur, apoi pentru că sicriul era prea mic, i-au fost tăiate picioarele.
Conacul Pană de la Frățilești, județul Ialomița, este în paragină. Casa Pană din București, de pe str. Jules Michelet, fostă Ambasadă a Japoniei, a fost preluată de un particular care a restaurat-o frumos.
