Ce ne rămâne?

Singura noastră ambiție, în materie de politică externă, e legată de Republica Moldova. Și se duse și aia de suflet. Ce ne rămâne?

Acum vedem răul făcut României de o Curte Constituțională care nu știe pe ce lume trăiește, populată cu mediocri șantajabili cu trecutul și prezentul lor, care i-a dat președintelui atribuții pe care nu le găsim în Constituție, oricum am citi-o, și de un președinte și mai mediocru(știu, știu!), plin de ifose, ambiții și ticălos cu asupra de măsură. băsescu n-a ținut cont de nimeni și de nimic. Politica lui externă a fost ca la poker. A mizat pe cartea americană, și, când era înghesuit, și pe cea nemțească. Ăentru a-și păstra puterea a făcut concesii pe care nici o țară învinsă într-un război, și aflată sub ocupație, nu le-ar face.

Acum Iohannis preia o politică externă dezarticulată, fără obiective și ambiții, plină de agenți de influențare, neavând niciun fel de viziune despre viitorul României în UE și în NATO. Face doar ce-i zic americanii. Culmea este că avem cele mai proaste relații cu Germania. Iar idioții îl votau că e neamț, și ne va pune ”pă bune” cu madam Merkel. Atacul la Juncker(nu, nu sunt fanul individului!) a fost o eroare monumentală. Pe care o vom plăti zi de zi și ceas de ceas până i se sfârșește ăluia mandatul. Ce a păzit SIE? Ce a păzit Ministerul de Externe? Ce i-au spus? Ce a înțeles el? Dracu știe! Oricum nu contează! Țara asta e futută definitiv! Politica externă este ultima sa grijă!

Nu mai vorbesc despre Parlament și despre partide. Și nici despre Guvern. Mă repet: ultimul care avea viziune și un proiect de politică externă pentru România a fost Adrian Năstase. După el potopul! Asta e” Asta am vrut, asta avem!