Casa Regala a Romaniei a decis – Inima Reginei Maria va fi mutata saptamana viitoare la Castelul Pelișor!

Regina-Maria-a-Romaniei-1893

Prin decizia Majestății Sale Regelui Mihai, Inima Reginei Maria va fi așezată în Salonul de Aur al Castelului Pelișor, locul unde Inima Reginei României Mari a bătut pentru ultima oară.

Inima va fi transferată în caseta sa originală de argint în cadrul unei procesiuni care va porni, în cursul dimineții de marți, 3 noiembrie 2015, de la Muzeul Național de Istorie, la ora 11.
Inima Reginei Maria va fi escortată până la Palatul Regal, unde procesiunea se va opri pentru câteva minute.

Mașinile vor parcurge traseul cu viteză redusă, pentru ca publicul să poată prezenta un ultim omagiu.
Pentru a respecta dorința testamentară a Reginei Maria, Inima va fi acoperită, pe toată durata procesiunii, ca și pe soclul ei din Salonul de Aur, cu stindardul României și Marii Britanii.

Regina-Maria-a-românilorInima Reginei Maria va parcurge, apoi, cu escortă, traseul de la Palatul Regal la Castelul Regal Pelișor.

Familia Regală se va afla, pe tot parcursul procesiunii, alături de Inima Reginei Maria.
De asemenea, membri ai familiei Principesei Ileana vor lua parte la procesiune.

La Castelul Regal Pelișor, la ora 15, în cadrul unei ceremonii, în numele Regelui Mihai, Principesa Moștenitoare Margareta va așeza Inima Reginei Maria, în Salonul de Aur, pe locul ei definitiv.
Inima va odihni pe un soclu plasat în spatele canapelei unde Regina a trecut la cele veșnice, în ziua de luni, 18 iulie 1938, la ora 17.38.

Vor fi prezenți Principele Radu, Principesa Maria, Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei și soțul ei, Baronul Hanns Ulrich von Holzhausen, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai Muzeului Național de Istorie și ai Muzeului Național Peleș, precum și membri ai clerului și ai Casei Majestății Sale Regelui.

Ultima dorinţă a Reginei Maria a fost ca Inima să se odihnească în capela special destinată în acest scop de la Balcic.

Însă, realităţile geopolitice au făcut ca, începând din 1940, la doar doi ani de la decesul Suveranei, acest lucru să nu mai fie posibil.
O soluţie temporară a fost păstrarea ei la Bran, însă capela de acolo a fost desecrată în perioada comunistă.

Inima a fost transferată, apoi, la Muzeul Național de Istorie.
În situația dată, în care Balcicul se află în afara teritoriului național, Majestatea Sa Regele a decis ca, pentru o perioadă nedeterminată, locul Inimii bunicii sale să fie Salonul de Aur, unde Suverana și-a găsit sfârșitul.

sursa-http://bucurestifm.ro/