Un moment istoric la Adunarea Generală a Națiunilor Unite. După mai bine de 20 de ani de co-existență relativ liniștită SUA și Federația Rusă s-au ciocnit direct în discurs pe mai multe probleme internaționale, cel mai importante fiind problema Siriei, ISIS și situația din Orientul Mijlociul.
SUA este de mai mulți timp implicată în lupta anti-ISIS deși nu au reușit să împiedice în niciun fel avansul organizației teroriste „finanțată de aliații noștri din golf” (cuvintele vicepreședintelui Joe Biden și a generalului Wesley Clarke). Într-adevăr, gruparea fundamentalistă răspândește teroare, având ca bază armament greu american „capturat din bazele SUA” (sintagmă reprodusă așa cum o pune BBC mereu în ghilimele).
Rusia consideră că este o greșeală manipularea grupurilor teroriste pentru a atinge scopuri politice cu speranța că vor fi distruse mai târziu, fiindcă „nu poți să știi cine manipulează pe cine”. De aceea, Putin a declarat intervenția în forță împotriva ISIS în cooperare cu președintele Assad (pe care îl consideră, alături de Kurzi, ca singurul care luptă cu ISIS).
Obama se opune acțiunii anti-ISIS în condițiile în care Assad nu este înlăturat, fiindcă „Siria nu se poate întoarce la starea autocrată pre-război”.
Dincolo de postura liderilor celor două puteri, rămân întrebări esențiale. Care sunt interesele de termen lung ale Rusiei în Mediterană și Marea Neagră? De ce este leader-ul sirian așa de important de eliminat când un regim criminal dinastic fundamentalist, care înlătură oponenți politici prin crucificare și este acuzat de finanțarea terorismului este așa un aliat bun al Vestului? De ce nu este eliminat mai întâi ISIS-ul și apoi se discută democratizarea Orientului Mijlociu prin metode non-violente, care nu produc un vid de putere și conduc la deplasarea a milioane de refugiați?
Și cel mai important, cât de tare se poate ascuți acest nou război rece?
