Și atunci?

Tinerii frumoși și liberi, care s-au născut cu gena ”Jos comunismul!” se plâng că statul nu le dă bani, să primească și ei la patron salarii ca afară? Ce urmează e din ziarul crâncen pro-capitalist ZF:

”Aproape 40% din absolvenţii de facultate ai promoţiilor din anii trecuţi susţin că la primul job, nu au primit un salariu mai mare de 250 de euro net pe lună (adică aproximativ 1.100 de lei net), potrivit unui studiu realizat de portalul de joburi online Hipo.ro, parte a companiei cu activităţi de consultanţă în resurse umane Catalyst. La nivel naţional, salariul mediu net este de aproape 400 de euro. Doar unu din cinci absolvenţi de facultate a reuşit să se angajeze pe un salariu mai mare de 350 de euro net pe lună în ultimii ani, iar mare parte din aceştia este posibil să fie angajaţi în companii care activează pe o piaţă aflată“ pe val economic”, cum este IT-ul, unde angajatorii plătesc cu 500-800 de euro şi tinerii fără experienţă de muncă, potrivit informaţiilor din piaţă. Prin urmare, cifrele continuă să arate discrepanţa dintre veniturile salariale practicate în arii de activitate diferite şi o lipsă de coerenţă la nivel de politici publice care să îi ajute pe tineri, la nivel general, să ajungă să se angajeze pe salarii similare cu cele din afară.”

Așadar, NU patronii sunt vinovați de exploatarea crâncenă a forței de muncă, de salariile de mizerie plătite tuturor, nu doar tinerilor. Nu! Statul e vinovat că tinerii nu primesc salarii decente! Jos statul! Sus patronul! Doamne, ce țară!

PS: totuși, statul ăsta subvenționează niște locuri de muncă pentru tineri. Doar că există o condiție: patronii să nu desființeze locul ăla de muncă imediat ce dispare subvenția. A luat vreun patron subvenția? Și atunci?