Primarul OPRESCU OPRIT din campania de adunare febrilă a MITEI

În sfârșit, ceea ce sperau bucureștenii de multă vreme (văzând cu moartea în suflet că, împotiva evidenței, primarul cu gura-pungă își face de cap în continuare nepedepsit) S-A ÎNTÂMPLAT!

Primarul Oprescu a fost prins asupra faptului, luând o nenorocită de mită de 25 000 Euro.
Zic nenorocită, pentru că, de fapt, ce înseamnă această sumă (imensă pentru bucureșteanul de rând) pentru marii rechini care nu se uită decât la mite de sute de mii de Euro? Câtă lăcomie, nerușinare și certitudine a impunității îl pot mâna pe un om deja foarte bogat, încât să-l împiedice să fie măcar prudent și să nu se lăcomească la o sumă pentru el de nimic.

Ne întrebăm ce MITĂ a primit Oprescu ca să tergiverseze la nesfârșit îndeplinirea unei hotărâri definitive a Justiției, obligatorii pentru Primărie, aceea de a demola imediat blocul Cathedral Plaza, construit în batjocura legii, fără autorizațiile necesare? Blocul stă în picioare și azi, ca o sfidare pe față a legalității și a bunului simț.

Piața Universității înainte de „sistematizare” și acum, fotografii de Lazar Dinu

Câți bani au fost dați pentru ca Piața Universității, spațiu sacru de amintire pentru Bucureșteni, să se transforme într-un deșert de ciment populat de dughene? Amintirile noastre prin raiul dughenelor? O rușine pentru orașul a cărui memorie este sistematic ciuntită prin grija Primăriei Capitalei… și, cu siguranță, nu degeaba.

Un caz halucinant, despre care scriu (degeaba) de ani de zile pe blog și pe care l-am raportat (degeaba) la Primăria sectorului I este cel al demolării ilegale a vilei Gen. Adrian de pe Povernei 2, construită de Louis Blanc, afișându-se cu tupeu o autorizație obținută pentru Alecsandri 4, cu al cărui teren se învecinează spate-n spate. Numărul Povernei 2 A DISPĂRUT din planul cadastral al Primăriei !!!

Mă întreb CE MITĂ a plătit „investitorul” care construiește aici un bloc-mamut total impropriu pentru acest cartier rezidențiel, pentru a fi ȘTERS UN NUMĂR DE STRADĂ dintr-un plan cadastral oficial, pe care figurează încă de la sfârșitul sec. XIX ???

Pe lângă străzile veșnic desfundate, clădirile oficiale de pe care curge veșnic tencuiala, drumul de centură în suferință, traficul auto care oscilează între delir și disperare, poluarea masivă, distrugerea sistematică a spațiilor verzi și a monumentelor istorice, murdăria omniprezentă, administrarea absolut dezastruoasă a orașului, lăsarea de izbeliște a clădirii monumentale a Primăriei construite de Petre Antonescu, pentru a se plăti o chirie fantasmagorică proprietarului (???) blocului închiriat în care se adăpostește de câțiva ani Primăria Capitalei, ce să mai vorbim despre promisiunile făcute de primar în campania electorală și care s-au dovedit a fi crunte bătăi de joc și minciuni? NU

  • Refacerea centurii verzi a Bucureştiului.
  • Demararea unui program de înfiinţare de noi parcuri.
  • Dezvoltarea, în parteneriat cu primăriile de sector, a unui plan de construire de locuinţe sociale în funcţie de nevoile reale ale populaţiei.
  • Inventarierea, vaccinarea şi marcarea prin microcipuri a tuturor câinilor comunitari pentru a putea realiza localizarea acestora.
  • Consultarea comunităţilor religioase cu privire la proiectele de infrastructura şi edilitare din vecinatatea lăcaşurilor de cult.
  • Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului va conţine specialişti în antropologie, sociologie, inginerie, economie urbană, dreptul urbanismului, un reprezentant al societaţii civile şi va funcţiona după un nou regulament.
Nu îmi place să mă bucur de nenorocirea cuiva, dar recunosc că nu m-a deranjat corul bicicliștilor adunați azi pe treptele Primăriei Capitalei, care i-au cântat primarului „Mulți ani primească!”.
Să-i ajute Dumnezeu să-și vadă urarea împlinită!