Comentariul meu la observația-corectă altminteri-că refugiații reprezintă doar 0,068% din populația Europei: ”Nu e chiar așa de simplu. Nimeni nu spune că, raportat la populația celor 28, numărul lor e mare. Raportat la capacitatea fiecărei țări de a absorbi imediat un număr așa de mare de oameni, chiar este o criză. De curiozitate, știi câte cereri de locuințe sociale, unele vechi de vreo două decenii, sunt doar în București? De unde scoți cel puțin 150.000 de locuințe sociale în Europa, când sunt țări-lovite de damblaua liberalismului-care n-au mai construit așa ceva de decenii? Cât crezi că-i poți ține, claie peste grămadă, câte 10-12 în cameră, fără să se revolte? Ce se întâmplă la Calais nu dă de gândit? Chiar dacă ai avea bani, locuințe, școli, și alte infrastructuri nu cresc peste noapte. e nevoie de timp. Apropo: știi că în SUA sunt încă oameni care trăiesc în containere, după ce uraganul Andrews le-a distrus locuințele, în 1996? S-a reconstruit New Orleans, la zece ani de la Katrina? Bunele intenții sunt una, realitățile sunt altele.”
Și despre asta este vorba, în fond. Criza asta scoate în evidență marasmul serviciilor sociale din Europa. Pur și simplu sunt depășite de evenimente. Nu există locuințe sociale, nu există oameni, nu sunt suficienți bani. Un politician francez sugera să îi trimitem în satele părăsite și în orășelele depopulate, să se redeschidă acolo școli, dispensare, Poștă și post de Jandarmerie, să li se dea loc de muncă în agricultură sau munci necalificate. Dar ce te faci cu bariera de limbă? Ce faci cu unii care n-au văzut zăpadă decât la televizor sau în poză, trimiși cu vaca la plimbare prin Pirinei sau Carpați? Nu mai vorbesc despre șocul civilizațional…
De dat din gură și de înjurat politicienii e ușor. Mai greu este cu soluțiile. Durabile și realiste. Că așa, la bătut câmpii ne pricepem al dracului de bine…
