Adusă la viață în 1999, zona euro cuprinde acum 19 țări membre ale Uniunii Europene și niciodată nu a fost mai aproape de o criză profundă decât acum. Cauza? La prima vedere mica și obraznica Grecie, care nu vrea să-și plătească datoriile și care provoacă o amețeală sistemică la Bruxelles și ține în priză birocrații europeni și liderii Occidentului, în frunte cu Angela Merkel.
Ar putea zona euro să funcționeze fără Grecia? Firește, problema e de imagine și de confirmare a eșecului măcar parțial a unei strategii de uniune monetară a țărilor UE. De fapt, aici e slăbiciunea zonei euro. Sunt 19 țări diferite ca mentalitate, ca tradiții, ca mod de gândire și, mai important, uniunea monetară nu e alăturată unei uniuni fiscale.
Așa că deși toți plătesc impozite în euro, fiecare o face după cum îl taie capul și obiceiurile. De aia încasarea de impozite ca procent din PIB e diferită, Grecia, că tot e subiect de cod portocaliu, are un pic peste 30%, iar Germania are 42%. Cât despre structura sistemului fiscal, avantaje oferite și așa mai departe, diferențele sunt din nou majore.
Olanda, Luxemburg, Irlanda și Cipru (până de curând) sunt paradisuri fiscale, Franța ia șapte piei de pe contribuabili, iar în Grecia – cel puțin la prima vedere – plătește impozit cine vrea.
De aia s-a vorbit atât de aprins în ultimii ani despre o sincronizare fiscală a țărilor din zona euro în primul rând. Dar, cum să faci uniune fiscală altfel decât prin cedare de suveranitate? Practic, ar trebui creat o instituție centrală europeană (cum e BCE) care să se ocupe cu impozitele din întreaga zonă euro. Și nu toată lumea e de acord cu asta.
Cum ar putea Irlanda unde și-au făcut casă toți giganții din online și tehnologie globali (Facebook, Google, Microsoft, Intel) să renunțe la facilitățile fiscale și să impună taxe ca în Germania de exemplu? Iar șefii zonei euro știu asta foarte bine, o uniune fiscală ar putea lovi grav în competitivitatea unora, mai ales că Irlanda a beneficiat și de un bail out în 2009, când era la un pas de colaps.
Avantajul din zona euro
Nu prea există economie care să o fi dat-o în bară după intrarea în zona euro. Nu dacă ne raportăm la evoluția PIB, care aproape s-a dublat în 15 ani. Cu o excepție. Grecia, firește, care are acum un PIB echivalent cu cel din 2004. Atunci nimeni nu-i zicea nimic, se împrumuta în draci, falsifica – cu sprijinul Goldman Sachs și poate cu acceptul tacit al unor funcționari de la Bruxelles – datele macro, mai ales nivelul datoriei.
Una peste alta, însă, zona euro a adus bunăstare în țările membre. Mai toate și-au dublat PIB-ul. E drept și datoriile, nu prea există țară care să nu se apropie de 100% din PIB, Italia fiind principalul bolnav.
Dar, Italia are o producție solidă, nu e în situația Greciei, deși are datorii de 130% din PIB.
Spania e mai predispusă la contagiune, mai ales că, la fel ca în Grecia, au căpătat putere acolo și o serie de grupări populiste, antisistem (prezente și în Franța sau Marea Britanie), care pot veni cu un discurs atrăgător, dar cu zero soluții de creștere economică și păstrare a bunăstării.
Așa că liderii zonei trebuie să găsească soluții pentru a rezolva diversitatea de mentalități, idei și principii care – deși e bună la evoluție – face rău în cazul uniunii monetare. Evident, nu toată lumea poate gândi la fel, nici nu ar fi sănătos, e normal ca nemții să fie altfel decât spaniolii sau grecii, dar echilibrarea fiscală e obligatorie.
Aici e provocarea. Și e greu de crezut că zecile de mii de funcționari de la Bruxelles pot veni cu soluții, tot Germania și Franța trebuie să o facă, dar astfel încât să nu taie craca de sub picioarele economiei celorlalți membri încă în dezvoltare.
Pentru că Germania, Franța, ba și Austria, Belgia, Olanda sau Luxemburg au ajuns la un nivel de trai care cu greu poate fi atins de celelalte țări membre într-un interval scurt de timp. Dacă se ard etapele, iau foc de-a binelea, vezi cazul Greciei, care a trăit prea mult, prea bine din bani care nu erau ai ei.
Prin urmare, da zona euro are probleme de rezolvate. Dar, sigur, nu are nici variantă, nu poate fi înlocuită, Europa s-ar prăbuși, chiar dacă acum UE e cea mai mare economie din lume. Unitatea asta în diversitate e un sistem care mai trebuie reglat pe ici pe colo și o intervenție agresivă riscă să-l compromită.
Pentru mulți ani de acum încolo.
sursa-http://www.businesscover.ro/
