Uniunea Europeană are toate datele să fie principala putere politică și economică a lumii. Economic vorbind, chiar este și peste SUA, și peste China, nu mai vorbesc de Rusia. Dacă face un efort, fără a băga mâna prea adânc în buzunar, poate fi și prima putere militară. Nu are nimic de invidiat altora nici în materie de cercetare dezvoltare, de inovare. Cultural este prima putere a lumii. Și cu toate astea pare o curcă buimăcită, care o ia peste bot de la orice criză.
De ce? În primul rând pentru că nu se ia în serios. Nu își mai propune nimic ambițios. Se lasă condusă de niște nulități cu ifose, care n-au viziune, n-au etos. Au doar interese meschine, care nici măcar nu pot invoca scuza egoismului național. În al doilea rând nu reușește să scape de dependența de Washington. Nimic nu mai justifică această dependență, care seamănă cu dependența de un drog. Drogul american distruge proiectul european. Uniunea Europeană nu poate, și nici nu trebuie să fie, un soi de Statele Unite ale Europei.
În al treilea rând este renunțarea la democrație în funcționarea Uniunii, ajungând astfel să repete experiența periculoasă a ”lagărului socialist”. De ce trebuie să ne conducă Berlinul? Doar pentru că Germania are niște performanțe economice (relativ) mai bune ca alții? Totul se rezumă la succesul economic? Uităm că ”puterea blândă” a Uniunii Europene, cea care ne putea face liderul lumii și elementul structurant al procesului de globalizare, este modelul său social? Ei bine, în marea imbecilitate a liderilor Europei, prima victimă a dependenței de SUA a fost modelul său social.
Criza greacă a developat aceste slăbiciuni mai mult ca orice eveniment din ultimele două decenii. Practic, proiectul european, așa cum era el definit în anii 80-90 ai secolului XX, este mort. I-a luat locul un surogat de neo-liberalism, care a slăbit coerența ansamblului, a paralizat evoluția lui, și a transformat Uniunea Europeană într-o caricatură. După statele eșuate, avem și un continent eșuat. Să ne fie de bine!
