O părere despre arestarea lui “Bruce Lee”, regele canalelor

Anul trecut, în luna mai, România își făcea loc pe monitoarele mapamondului conectat la Internet grație unui documentar semnat Channel 4 despre oamenii care trăiesc în canalele de la Gara de Nord și despre liderul lor, “Bruce Lee”. Documentarul respectiv a generat articole în boredpanda.com, dailymail.co.uk, buzzfeed.com și alte site-uri cunoscute.

La câteva săptămâni distanță, CasaJurnalistului.ro publica un articol foarte bun și documentat pe același subiect. Asta după ce autorul lui, Radu Ciorniciuc, s-a împrietenit cu “Bruce Lee” și a stat printre oamenii din canalele de la Gara de Nord, făcând și pozele care au făcut înconjurul lumii cu puțin timp înainte. Articolul respectiv a rupt și el Internetul românesc în două. S-a viralizat puternic, a avut peste 8000 de like-uri și a fost preluat până și de publicațiile de cancan.

După o lună, cei de la Casa Jurnalistului au prezentat și un documentar făcut de ei pe tema respectivă.

bruce-lee-regele-canalelor

De atunci și până ieri nu s-a mai auzit nimic despre “Bruce Lee” și oamenii canalelor de la Gara de Nord, în ciuda faptului că povestea lor a fost a ajuns pe milioane de retine. Niciun ONG nu a ieșit public să zică “suntem dispuși să facem ceva în direcția asta”, nimeni de la Primăria Bucureștiului nu a comunicat că vor încerca să facă pe dracu-n patru să rezolve situația, cu toate că din documentar și din articole reieșea clar că respectivele canale sunt focare de infecție și că persoanele care le populează sunt dependente de droguri, fură și fac trafic de droguri ca să supraviețuiască.

În schimb s-a autosesizat DIICOT-ul, care a făcut o descindere ieri în canalele de la Gara de Nord. L-au săltat pe “Bruce Lee” (Florin Hora, pe nume de buletin) au confiscat zece grame de heroină, niște tablouri, televizoare, săbii și cuțite.

Pe Mediafax scrie că:

Poliţiştii antidrog şi procurorii DIICOT au ridicat, marţi, după ce au descins în canalizarea care leagă Gara de Nord de Grozăveşti, săbii, droguri, bani şi mai multe tablouri despre care se bănuieşte că ar fi fost furate, 77 de persoane fiind conduse la audieri, potrivit unor surse judiciare. (…)

Hora ar fi acumulat o avere considerabilă, care i-ar fi permis chiar să-şi construiasă o vilă, acesta preferând însă să stea în continuare în canal, pentru a-şi putea coordona oamenii.

În plus, în urma percheziţiilor, poliţiştii au stabilit că şi unii dintre membrii grupării conduse de Florin Hora au o situaţie financiară bună, cu toate că locuiesc în canalizarea de la Gara de Nord. Aceştia şi-au amenajat în canal adevărate locuinţe de lux, cu canapele din piele şi televizoare de ultimă generaţie.

Dar dacă vă uitați la filmulețul de pe Gândul.info, veți vedea că tablourile respective sunt niște poze înrămate culese cel mai probabil de prin ghene, iar televizoarele alea “de ultimă generație” sunt niște LCD-uri groase din primele generații. Chiar sunt curios cum arată “vila” despre care vorbesc oamenii în articol, probabil e casa despre care scriau băieții de la Casa Jurnalistului aici.

Nu zic că e rău ce a făcut DIICOT-ul. Foarte bine că s-au autosesizat, au filat locația, au întrebat în stânga și-n dreapta și au făcut ce aveau de făcut. Nu înțeleg însă de ce nimeni de la Primăria Bucureștiului nu a făcut ceva imediat după ce a bubuit internațional povestea cu Bruce Lee și oamenii lui. Măcar de ochii lumii. Măcar de rușinea lumii.

Ce mi se pare trist e că, după ce Bruce Lee va fi plasat într-un penitenciar, alături de “locotenenții” lui, nu se va întâmpla nimic în bine pentru cei rămași în canale. Nimeni de la Primărie nu se va implica să îi transfere într-un centrul de plasament, să încerce să îi reintregreze în societate. În locul lui “Bruce Lee” va apărea un “Cichi Cean” și povestea o va lua de la capăt.

sursa-http://www.mariciu.ro/