În metrou, dimineața. Destul de aglomerat. Se urcă o femeie pe la 50-60 de ani, în cărucior cu rotile. Este însoțită de un bărbat care împinge căruciorul. Amândoi sunt nervoşi. Discut, timp de 2 stații, cu ei.
Îmi spun că personalul stației (paznicul şi tanti de la cabina cu cartele) nu s-a sesizat imediat şi că i-a ajutat cu greu să intre în stație şi să coboare la peron cu platforma specială. Sunt oarecum mulțumiți că, totuşi, aici au avut ajutor până la urmă, că uneori nu-s băgați în seamă.
Femeia spune că singură nu prea se poate deplasa cu căruciorul prin Bucureşti, că n-are căi de acces. Bărbatul spune că adesea, angajații Metrorex acționează lent când au astfel de cazuri. Oamenii muncii din trenul de metrou matinal se uită curios la apariție. Rutina lor zilnică a fost ruptă şi au văzut că există şi cetățeni care au griji mai mari decât să se crizeze că nu mai e hârtie în imprimantă.
În 2015, Capitala rămâne încă în mare parte inaccesibilă persoanelor cu dizabilități. Autoritățile şi privații nu se preocupă suficient să accesibilizeze oraşul. Niciun candidat la Primărie nu a venit cu acest punct clar definit pe agendă. Avem alegeri la anul.
