Nu știu de cînd ne mănîncă viețile obiceiul ăsta cretin de a nu lăsa oamenii să folosească intrarea principală.
Folosiți intrarea secundară… Intrarea, după colț… Ușă blocată… Accesul publicului se face prin accesul B…
Cîte anunțuri dintr-astea, Doamne, nu ne-au otrăvit viața – ne-am obișnuit nici să nu le mai vedem.
Ba chiar, am remarcat, în cazurile în care vreo entitate administrativă are ușa principală deschisă, ne ducem să căutăm ușa a doua, ca să intrăm!
Așa ne-am obișnuit – cum ar veni, pe intrarea servitorilor…
De unde începe? Din școală, unde aveam intrarea și scara profesorilor (în față) și intrarea și scara elevilor (în dos)?
De la țară, unde și azi avem odăile de curat, unde nu se intră niciodată?
De pe vremea cînd cozile la carne se organizau în spatele magazinului, ca să nu vadă Ceaușescu oamenii dîrdîind pentru o pungă cu gheare?
Naiba știe!
Dar știu și că ne place… Da, da! – ne place! Pe intrarea de după colț poate urca, nestingherit, cumătrul cu ploconul; vărul în audiență; șoferul cu sarsanaua plină…
