Adidași verzi, șireturi roșii, dres galben, rochie albastră, pulover mov, inel curcubeu, unghii verzi. Scoate telefonul, cu husă bleu, din rucsacul albastru cu picățele roz. Vorbește despre muncă și se joacă cu codițele à la Sailor Moon.
Păr lung, drept, brunet. Geacă de piele, blugi negri skinny, buze cărnoase. Își aranjează freza în geamul autobuzului. Cară în spate o cutie albă de instrument. Violoncel, îmi dau cu presupusul în minte. Coboară la Conservator.
Blondă, cu rădăcinile brunete și ochii negri. Se așează și scoate Kafka. Nu văd ce. Citește și ascultă muzică.
Ajung pe terasă, iau un frappé și bag capu’ în laptop. Mă întreabă dacă scaunul de lângă mine e liber. E. Trei brunete îmbrăcate în negru. Vorbesc de muncă, de viață, de bărbați, de copii.
– Eh, uite, colegii de la muncă. Toți sunt mai mici și au deja copii, familie, cățel, purcel. Eu umblu teleleu Tănase. Ultimul mohican din birou. Eu le povestesc de-un tip, de-un sex, ceva, ele îmi zic de soți. Și nimeni nu s-a mai epilat de-o lună.
Lunea femeilor.
