Nu sunt o urâcioasă dar o să încep să urăsc presa online şi în general presa zilelor noastre!. Bunăoară dacă i-ai da unui student la jurnalism din zilele noastre o cutie de conservă cu peşte în ulei şi un cuţit (fizic) şi l-ai pune să descrie apoi paşii pe care i-a urmat până la a mânca din acea conservă, cred că a textul final ar suna aşa: Mănânc o conservă de peşte în ulei, ce naşpa! Poate ţi-ar descrie cum arată conserva. La limita conştientizării simţurilor, jurnalistul de azi îşi mai aminteşte că vede. N-ar descrie niciunul sunetul când ascuţit de metal când înfundat pe care îl face tabla când o tai cu mişcări de sus în jos. Căci jurnalistul a uitat că are auz, că mişcarea e o stare. Ar avea niţel ulei pe mână din capacul de tablă pe care l-a detaşat sau l-a împins în sus. Asta dacă nu are veleităţi de chirurg, dar ar uita, oricum, să menţioneze asta. Simţul tactil e desuet în zilele noastre. Nici conserva nu mai pute a tablă şi-a peşte. Trebuie mâncată! Repede. Devorată. Nici gustul de peşte nu mai e ce-a fost. Pe cel de tablă nici nu-l mai punem la socoteală! Totul se cere trăit la minut, sintetic, în goana clipei. Totul trebuie să se sfârşească în dramă sau senzaţional. Normalul, procesul firesc al deschiderii unei conserve e pentru epoca paradisului pierdut.
© Copyright - Bucurestii Vechi si Noi