Căsuța noastră, cuibușor de energii

V-ați gândit vreodată ce bine ar fi dacă locuința proprie, în loc să mănânce bani ca nebuna, și-ar aduce o contribuție lunară la bugetul vostru? Sau măcar ar intra în categoria case pasive? Ar fi bine, și momentul nu e chiar atât de îndepărtat, nici măcar în România, deși aici marea majoritate a caselor (pe pământ sau la bloc) sunt niște catastrofe în ceea ce privește consumul de energie.

Înainte să ajungem la case pasive sau la casele care produc energie, deci bani pentru proprietari, să vedem întâi pe unde suntem. România are în jur de 4,8 milioane de case individuale și ceva mai mult de 90.000 de blocuri, care includ aproximativ 4 milioane de apartamente. Deci cifra totală de locuințe e pe la 8,8 milioane.

Edenia Titan

Dintre ele, 6% au apărut în lume înainte de 1940, 54% sunt construite între 1940 și 1977, 29% între 1977 și 1989, iar restul de 11% sunt blocuri dezvoltate după 1990.

Și mai toate lasă o amprentă masivă de carbon, consumă energie ca nebunele, dacă ar fi mașini de spălat, v-ar exploda tabloul electric odată băgate în priză. Una dintre soluțiile publice a fost termoizolarea blocurilor. Numai că dacă lăsăm la o parte cele câteva mii de blocuri noi, care nu au nevoie de izolare, din restul de peste 85.000 abia s-au izolat 2.000-3.000, cu bunăvoință.

Elena Udrea spunea acum vreo cinci ani că procesul ar putea dura 100 de ani în ritmul în care se derulează.

Păi da, fostul ministru al Dezvoltării (acum în arest preventiv) s-a ocupat cu datul din gură și, după cum o acuză procurorii, cu datul banilor la spate, nu cu treaba ei. Și la fel or fi făcut și predecesorii și succesorii cucoanei.

Prin urmare, cine să se mire dacă aceste locuințe au un consum final de energie între 150 și 400 kWh/mp/an și că abia cu construcțiile de după 2000 consumul a scăzut între 120 și 230 kWh/mp/an. Prin urmare, blocurile noi stau mai bine. În medie, pentru că unele au probleme mari, dar, în general, consumul e mai mic.

Cum rezolvăm problema

E greu spre imposibil de crezut că blocurile vechi pot deveni vreodată sustenabile din punct de vedere energetic, chiar dacă, printr-o minune, termoizolarea se finalizează. Asociația producătorilor de polistiren spune că 90% dintre lucrările nu termoizolare nu se fac corect și nici nu se folosesc materiale potrivite, așa că…

Speranța rămâne în înlocuirea fondului locativ, dar asta se petrece în zeci de ani, nu bătând din palme. Între timp, însă, rămâne miza pe dezvoltatorii serioși, care țin cont de prevederile europene în ceea ce privește sustenabilitatea și consumul de energie al clădirilor, dar și în soluțiile personale.

„În noile faze de dezvoltare construite de Adama am luat în calcul creșterea performanței în ceea ce privește consumul de energie al clădirii prin sistemele și mecanismele utilizate astfel că toate clădirile noastre dețin certificat energetic clasa A. De exemplu, cea de-a doua fază de dezvoltare din cadrul Edenia Titan este mai eficientă energetic decât referința existentă în piață, înregistrând un necesar de energie primară de 735.677 (kWh/an), față de 740.272 (kWh/an), cât este standardul, la o suprafață de 15.882 mp”, spune Alina Necula, director și marketing și vânzări al Adama.

Mai toți cei care și-au construit case le-au izolat, mult mai bine decât în trecut, chiar dacă mulți au făcut-o după ureche. Asta i-a ajutat să-și reducă parțial cheltuielile cu întreținerea, dar prețurile în creștere ale energiei au rolul de a anula în parte aceste investiții.

Așa că soluția ar fi tocmai o locuință care produce energie. Mai greu în cazul unui bloc cu multe apartamente (care are o suprafață limitată pentru panouri solare, de exemplu), dar mai ușor pentru clădiri mici sau case individuale.

Oricum, Alina Necula crede că segmentul caselor pasive, ca să nu mai vorbim despre cele care produc energie, va rămâne o nișă în viitorul apropiat.

În ceea ce privește puterea de dezvoltare și de extindere a caselor pasive, este evident că, momentan, ne aflăm într-o etapă de pionierat a unui segment care face eforturi să se transforme în industrie și să câștige o cotă de piață cât mai mare, susține Alina Necula.

Aceasta mai spune că explicațiile privind plasarea în prezent într-o etapă preliminară sunt simple și au la bază principalii factori de influență pentru dezvoltarea industriei. Costurile de realizare, în primul rând, sunt mai ridicate decât în cazul cheltuielilor printr-un sistem constructiv standardizat ceea ce, automat, restrânge aria celor interesați.

În cazul în care ia în considerare un calcul imediat, costurile suplimentare cu o casă verde ajung să fie cu 25%-30% mai mari decât cheltuielile pentru o casă ridicată printr-un sistem constructiv consacrat.

„În al doilea rând, tocmai pentru că popularitatea sistemelor de case pasive este una recentă, iar plaja potențialilor clienți una restrânsă, nici gama de furnizori/ antreprenori care pot gestiona ridicarea unor astfel de locuințe la un anumit standard de calitate nu este atât de variată. Cercul acesta vicios este închis de targetul de clienți – sectorul de clienți în acest caz este încă unul destul de restrâns ceea ce din nou impune o limitare dezvoltării acestei nișe”, conchide Alina Necula.

Prin urmare, construcțiile noi, făcute păstrând o linie cât mai decentă între căutarea profitului și performanțele de confort și energetice ale locuințelor sunt, cel puțin acum, cea mai bună soluție pentru piața rezidențială, în vederea reducerii costurilor.

Programul Casa Verde

Există însă și varianta sprijinului de stat pentru „înverzirea” locuințelor, mai ales că investițiile în materiale specifice reducerii consumului de energie sau măcar a pierderilor de energie sunt destul de mari pentru veniturile din România.

Prin 2008 guvernul lansa programul Casa Verde, care prevedea susținerea financiară a celor care vor să investească în transformarea casei proprii din consumator în producător de energie. Măcar parțial. Doar că, așa cum se întâmplă mai mereu, de la vorbă la faptă e distanță mare.

Ca să ne lămurim, programul Casa Verde prevede decontarea din bugetul Fondului de Mediu a unor investiții destinate montării de instalații care utilizează energie din resurse regenerabile, astfel:

  • până la 6.000 lei pentru instalarea de panouri solare;
  • până la 8.000 lei pentru instalarea de pompe de căldură;
  • până la 6.000 lei pentru instalații de producere a energiei termice pe bază de peleți, brichete și biomasă.

Pe ultimele date disponibile, în șase ani au fost depuse aproape 24.000 de dosare, dintre care ministerul Mediului a analizat circa 21.000, iar dintre acestea 17.000 au fost acceptate.

De semnat s-au semnat doar 5.000 de contracte de finanțare și au fost trimise 1.991 de cereri de tragere către Administrație Fondului de Mediu. De plătit s-au plătit 191 pentru persoane fizice și două pentru persoane juridice, valoarea totală a plăților fiind de circa două milioane de lei, în condițiile în care bugetul inițial era de 110 milioane de lei. Adică suntem tari în gură. Cu fapta e mai greu.

Și totuși…

Nu puteam să ignorăm soluția propusă de o grupare de tineri studenți care încearcă să inoveze și să producă locuințe nu doar pasive, ci producătoare de energie. Aceștia au pus pe piață casa Prispa, iar acum o parte dintre ei se regăsește în proiectul EFdeN, despre care vom mai vorbi de-a lungul acestei luni.

EFdeN

Studenții care lucrează la prototipul de casă EFdeN au ambiția să realizeze un proiet rezidențial au identificat și un teren pe care acesta ar putea fi construit. Casa EFdeN produce mai multe energie decât consumă și vine cu soluții extrem de interesante și în ceea ce privește încălzirea, dar și pentru iluminat, consumul de apă și climatizare.

Casa are structură metalică, e modulară și ar urma să coste în jur de 150.000 de euro, dar prețul va depinde de suprafață. În aparență scump, dar discutăm despre o locuință care poate fi racordată la sistem nu pentru a trage energie, ci pentru a furniza, deci se plătește singură în timp.

Și asta ar fi situația ideală. Până atunci, însă, România va rămâne cu problema claselor energofage pentru mult timp de acum încolo, pentru că și dacă ar exista voință, cu putirința e mai greu, banii se consumă pe nevoile prezentului și, ca de obicei, ne gândim prea târziu la viitor și la faptul că niște bani cheltuiți acum vor scuti durerile de cap de peste câțiva ani, mai ales că prețul energiei crește continuu.

N-o părea mare lucru să schimbi tâmplăria, să montezi izolație nouă pe pereți, la acoperiș, ba uneori și în podea, să instalezi niște panouri solare și un sistem deștept de administrare a consumului energetic (apă, energie electrică, termică), dar este. Și e și destul de scump, dar răsplata venită în timp poate însemna diferența dintre faliment și relaxare.

 

sursa-http://www.businesscover.ro/