Cum scăpăm de Rege? Simplu! Aplicăm o ștampilă peste el. Asta au făcut comuniștii în 1948. Uite 2 variante de timbre vechi:
► 1947: folosit la final de an, înainte de abdicarea Regelui Mihai. Portretul monarhului, cu coroana de oțel deasupra, este suprapus peste un peisaj reprezentativ: Piața Palatului Regal (actuală Revoluției) din București. Se văd Palatul Regal (actual Muzeu de Artă), hotelul Athenee Palace (actual Hilton), Fundația Regală (actuală Bibliotecă Centrală Universitară) și statuia originală a Regelui Carol I, din 1939, distrusă de comuniști și refăcută în 2010.
► 1948: folosit în vară,din aceeași serie ca primul. România era Republică Populară. Coroana regală e tăiată cu o linie groasă, iar portretul regelui e ascuns de literele „R•P•R•”. Pe fundal, Mănăstirea Curtea de Argeș, necropola Familiei Regale a României.
În 1948, proaspăta Republică Populară Română, stat al oamenilor muncii de la orașe și sate, a epuizat stocurile de tipizate produse înainte de abdicarea Regelui, deoarece nu apucase să producă materiale noi, cu noua stemă de inspirație sovietică (aia cu spicele). Abia în martie 1948 a fost adoptată Constituția RPR. Așadar, Regele exilat a mai circulat pe timbre încă un an.