Și viitorul nu sună bine deloc!

E capabil Occidentul să înțeleagă ceva din ce se întâmplă în ultima vreme, inclusiv din atentatele de azi, de la Paris? Când treci cu ruloul compresor peste identități, când vrei să creezi cu bombe și gloanțe omul nou, liberal, nu poți să te aștepți la pace și prietenie. Sigur, trebuie să fii nebun să crezi că violența rezolvă ceva. Dar dacă numărăm morții provocați de ”exportul de democrație”, și comparăm numărul lor cu numărul morților provocați de ”teroriști”-mulți dintre …ei inventați și finanțați de occident-perspectiva se schimbă.

Occidentul face exact aceleași erori pe care le-a făcut URSS după cel de-al Doilea Război Mondial, în spațiul cucerit în Estul Europei. Internaționalismul liberal este la fel de odios ca internaționalismul proletar. Respectul diversității și egalitatea între culturi și civilizații este cheia unei lumi mai bune, mai stabile și mai previzibile. Agresivitatea cu care occidentul își impune ”superioritatea”, violența cu care neagă valorile celorlalți, și încearcă să le substituie cu valorile sale, toate astea nasc frustrări și reacții de respingere la fel de violente.

Mă tem că atacul de azi, de la Paris, este începutul unui nou val de violențe identitare. Intrăm într-o nouă fază a respingerii. Nu e vorba despre un război religios. Am face o gravă eroare dacă am pleca pe drumul ăsta. Este o nouă fază a luptei anti-globalizare, o exacerbare a reacției identitare. Și viitorul nu sună bine deloc!