Dezvoltatorul lituanian Hanner estimează că stocul de apartamente noi livrate în piață anul trecut este unul mai valoros. Nu pentru că prețurile ar fi crescut neapărat, ci pentru că în 2014, în București, au apărut mai multe proiecte amplasate în zone centrale sau pe artere considerate foarte valoroase.
În anii anteriori se construia în cartiere mărginașe sau în localitățile din imediata apropiere a Capitalei, adică proiecte mai ieftine și de calitate mai redusă.
De asemenea, susțin cei de la Hanner, în 2014 au fost livrate proiecte dedicate segmentului de lux și celor din clasa medie superioară.
Prețul mai mare al terenurilor este factorul cel mai important care a dus la creșterea sumelor investite de dezvoltatori pentru realizarea unor ansambluri noi. La aceasta se adaugă utilizarea unor materiale de construcții de calitate superioară care conferă clădirii atribute tehnice superioare.
În cazul construcțiilor realizate în zone centrale, prețul terenului are o pondere de peste 30% în investiția totală. Comparativ, pentru clădirile realizate la periferia Capitalei, terenul putea avea și o pondere de doar 10%, explică Mindaugas Valuckas, CEO Hanner dezvoltatorl proiectului de 37 mil. euro The Park de lângă Parcul Tineretului.
„În The Park am ales să mizăm pe calitate ca factor diferențator. Mai multe proiecte realizate în 2014 au fost mai atente la acest aspect”, spune Mindaugas Valuckas.
De altfel, diferența de preț între produse din categoria premium și cele de calitate inferioară poate fi și de 100%. „Până în 2014 majoritatea dezvoltatorilor au căutat să livreze în piață imobile care să poată fi achiziționate prin creditele garantate de stat cu programul Prima Casă. Există acum o categorie importantă de clienți mult mai interesată de calitatea produsului final decât de prețul de achiziție”, adaugă reprezentatul dezvoltatorului lituanian.
Unul dintre elementele care a crescut costurile construcției ansamblului The Park este reprezentat de soluțiile de izolare termică menite să asigure facturi de circa 100 de lei în sezonul rece, printre cele mai mici din piață.
Hanner a optat în acest proiect rezidențial pentru vata bazaltică de la Rockwool, Frontrock Max E Dual Density. Pereții de fațadă sunt dublați la interior de un strat suplimentar de vată de sticlă, ale cărui costuri de implementare sunt triple comparativ cu alte opțiuni din piață.
sursa-http://www.businesscover.ro/

















