Ce rezolvă Grecia, dacă iese din sistemul monetar european, adică renunță la euro? Datoriile tot alea sunt; banii tot trebuie să îi dea înapoi. Se speră că o devalorizare masivă a drahmei va reduce, prin erodare, datoria? Mă îndoiesc! Vor avea grijă băieții să-i stoarcă pe greci de ultimul bănuț. Se restructurează mai ușor datoria? Nu cred. Dacă vroiau, creditorii puteau face asta și cu Grecia în euro-zonă. Devine mai competitivă? Mă îndoiesc. Grecia nu mai produce cine știe …ce, deci nu rezolvă nimic.
Problema Greciei-ca și a României-este nu datoria, respectiv mărimea ei, ci faptul că nu are cum produce resursele necesare plății ei. Nu știu dacă ați observat, dar ”piețele” i-au lăsat în pace și pe italieni, și pe spanioli, și pe francezi. De ce? Pentru că au înțeles că își fac singure rău. Toate aceste țări, dar, surprinzător, în special Italia, au păstrat o capacitate de producție industrială extinsă. Italia este al doilea mare producător industrial după Germania, și face de toate. De ce să-i destabilizezi pe ăștia? Doar pentru a-i da satisfacției ciumei ăleia de Merkel?
Grecia nu mai produce, cu mici excepții, nimic în industrie. Turismul e de bază. Și cum nu prea mai sunt bani pentru distracție, resursele generate de turism sunt nesemnificative, comparate cu nevoile de finanțare a datoriei publice și mai ales cu plata serviciului ei.
Poate că modul în care este abordată problema Greciei trebuie schimbat. Dacă vor să-și vadă banii înapoi-euro sau drahme-creditorii ar face bine să contribuie la reindustrializarea Greciei-de fapt, la reindustrializarea întregului Est al UE-pentru a crea condițiile necesare plății datoriilor. Asta e o abordare pe termen lung. E nașpa pentru creditori, obișnuiți cu câștiguri babane, obținute rapid și fără bătăi de cap. Da, nu-i plăcut să constați că problemele debitorului sunt, de fapt, ale tale. Dar asta e. Fie ajuți debitorul, fie mori cu el. Nu e o alegere atât de greu de făcut.
Iar dacă madam Merkel crede că ”acceptarea” excluderii Greciei din zona euro-indiferent de motiv, pentru că posibila victorie a Syriza e doar pretext, nu motiv-e un gest de mărinimie, face o mare eroare. Va fi privit drept ceea ce este: un gest egoist, ipocrit și periculos, care lasă un membru al euro-zonei să înfrunte singur problemele. Asta după ce marea majoritate a banilor ălora împrumutați de Atena au mers pe bunuri și servicii-inclusiv pe armament-cumpărate din Germania.
Când îți faci Imperiu, indiferent de modul de fabricație, trebuie să înveți să-l administrezi. Ca și URSS înaintea lor, nemții și-au făcut imperiu, dar nu s-au gândit la cât costă asta, și cum poți să suporți costurile. E frumos cu beneficiile, dar ele nu vin cu costuri zero. Iar să amputezi o parte, zicând că așa salvezi întregul, nu e tocmai încurajator pentru părți. Care încep să-și facă planuri pe cont propriu.
Una peste alta, e cu va urma…




















