Mi se intampla uneori, cand merg cu tramvaiul seara, sa ma las furata de spectacolul vietii din dreptul ferestrelor luminate. Surprind franturi de gesturi, obiecte, stari…un scuturat de scrum, o rufa intinsa, un nasuc lipit de geam, un candelabru, un gest neterminat, un tablou, un repros, o absenta, un degetel pe geamul aburit, un pisic, un vitraliu, un, o, un, niste, un, o… Totul ruleaza ca-ntr-un film mut in care s-au amestecat secventele si, aparent, nimic n-are legatura cu nimic, dar mie-mi place puzzle-ul asta. Cand cobor, incep sa pun secventele intr-o ordine regizata de mine. Incercati, e un exercitiu interesant si relaxant, iar cand afara ploua, e de-a dreptul frumos. Paról!
© Copyright - Bucurestii Vechi si Noi