O discuție inutilă. Rată versus chirie pentru locuințe

Rată versus chiriePeriodic apar pe piața rezidențială diverse comparații în ceea ce privește locuitul cu chirie sau cel în casă proprietate personală. De obicei le ignor, dar parcă e bine să mai și lămurim lucrurile din când în când. Evident, majoritatea studiilor indică faptul că e mai rentabil să plătești rată și nu chirie, să cumperi adică. Asta fără să se țină cont de deosebirile esențiale dintre cele două modalități de locuire și fără să se precizeze niște amănunte esențiale.

Acum, studiul respectiv e realizat de Banca Românească în parteneriat cu imobiliare.ro. Simplul fapt că e o bancă la mijloc face evident faptul că rata trebuie să fie mai mică decât chiria. Banca vrea să vândă credite, nu publică studii pentru că e frate cu mamele noastre. Apoi, în studiu se vorbește despre investiția într-o locuință. Hai să vedem cum devine treaba cu investiția.

Investești bani într-o locuință dacă vrei să scoți bani. Dacă o cumperi ca să o valorifici prin revânzare ulterioară sau prin închiriere. În cazul ăsta e investiție și reprezintă sub 1% dintre tranzacții. În rest, oamenii cumpără case în care să locuiască. Pentru confort sau pur și simplu pentru că știe de la mamă, nevastă, prietenă că e bine să fii la casa ta. Că e departe de job, că nu prea e ce vrei, că o să muncești doar pentru rate… Ce mai contează.

E, asta se numește cheltuială, așa cum cheltuiești bani pe un televizor la care să te uiți. Nu produce venituri ulterioare, nu e investiție. Punct.

Acestea fiind zise, da, sunt cazuri în care rata e mai mică decât chiria, mai ales că dobânzile au scăzut. După cum zic autorii studiului, rata lunară la garsonierele cumpărate în Capitală prin programul Prima Casă ajunge, în medie, și cu peste 20% mai mică față de chiria medie lunară. Cea mai mare diferență, de 23%, este înregistrată în Crângași, Drumul Taberei, Giulești și Militari.

Și probabil așa și e, în unele cazuri, depinde de preț, depinde de avans. Problema e că daca nu mai ai bani de chirie, faci downgrade, te muți undeva mai ieftin, pa, la revedere. Dacă nu mai ai bani de rată, pierzi casa, pierzi și banii pe care i-ai plătit până în momentul cu pricina și te mai și urmărește banca după aia ca să recupereze restul, dacă mai e cazul. Prietenii știu de ce, cunosc destui care au ignorat sfaturi, s-au avântat în achiziții și acum plâng după zeci de mii de euro duși în neant.

Rate versus chirii Prima Casă

Ca să ne înțelegem, nu am nimic împotriva proprietății, dar banii se îngroapă în betoane și cărămizi când ești sigur de ei, nu pentru că îți face bine la nervi să zici că ești proprietar și dacă e mama mândră. S-ar putea ca în câțiva ani – vorbim despre credite pe o viață de om, 20-30 de ani – mama să ajungă să plătească rata. Dacă poate.

Și acum să vedem ce mai spune studiul parteneriatului Banca Românească/imobiliare.ro.

„O rată mai mică decât chiria și avantajul unui avans de minimum 5% justifică în continuare decizia de investiție într-o locuință prin programul Prima Casă. Diferențele dintre rate și chirii sunt semnificative în special la cele mai solicitate categorii de locuințe – garsonierele și apartamentele cu două camere”, declară Dan Grigoriu, director divizia Produse și Segmente Retail Banca Românească.

Investiție, nu spuneam eu? Pe naiba investiție! Cine are cu ce și cumpără mai multe locuințe ca să le închirieze, ăla e deștept, face investiții și își asigură un venit sigur și continuu. Sau aproape sigur, mai sunt și surprize.

Dar tot el e lacom, vrea să scoată banii într-un an dacă se poate. Adică are educație financiară, dar nu suficientă cât să știe că există niște limite, iar o sumă de astfel de fomiști de diferite niveluri (de la bancheri de investiții, la mici investitori) creează ceea ce se numește bulă imobiliară, care când face poc, le sparge capul amândurora.

E drept, bancherul nu pățește nimic. În capitalismul modern, pierderile băncilor se naționalizează, deci le plătim cu toții. În cazul micului investitor s-ar putea să urmeze un faliment tare neplacut, pentru că rar domeniu în care se fac bani mai mulți decât în real estate, dar și mai rar domeniu în care se pierd bani cu viteza luminii. Iar ciclurile economice s-au scurtat din cauza vitezei de comunicare, așa că intervalul care aduce bani e mai scurt, criza vine mai repede.

Revenind. Pentru o garsonieră în Berceni și Giurgiului (Sectorul 4, București), un cumpărător prin programul Prima Casă plătește o rată de 164 de euro/lună, în timp ce un chiriaș plătește 200 de euro/lună. Cei care vor să cumpere un apartament cu două camere situat în cartierele din Sectorul 1 al Capitalei (Bucureștii Noi, Griviței, Gara de Nord) plătesc o rată lunară de 248 de euro, față de o chirie medie lunară de 300 de euro. O rată cu aproape 40 de euro mai mică decât chiria vor plăti cei care cumpără un apartament cu două camere în Sectorul 2 din București (Tei, Colentina, Pantelimon).

De ce se întâmplă asta? Pentru că România are printre cele mai mari chirii din Europa. Raportat la salarii, normal. În București, de exemplu, se câștigă mai bine decât în restul țării, vreo 500-600 de euro pe lună în medie. Ori, o chirie pentru o garsonieră rezonabilă e pe la minimum 220 de euro. Minimum! Adică spre jumătate din salariu. Imens. Asta se numește lăcomie, și cum toată piața e la fel, toată lumea trebuie să e învârtă în acest cerc vicios.

Dacă statul ar avea creier în gigantul și inutilul său cap, ar duce impozitele pe proprietăți rezidențiale pe care le plătesc companiile, la același nivel cu cele ale publicului. Ce s-ar întâmpla? Dezvoltatorii ar face proiecte pentru închiriere, la chirii calculate în funcție de piață, deci, cel mai probabil, sub media actuală a chiriilor pe care le-ar influența astfel în bine. Dar, cui să-i spui…

Ei bine, cam asta e situația cu chirii versus rată, Nu au nicio legătură, faptul că se plătesc pentru locuințe nu le pune în aceeași găleată, așa cum o mașină nu e o bicicletă pentru simplu motiv că ambele merg pe aceeași stradă.

În fine, ultimul aspect. Sunt oameni care vor proprietate. Ei își vor cumpăra o locuință, indiferent ce li se spune. Alții, în schimb, preferă chiria, cel puțin până la un moment în care știu cu adevărat ce vor și mai ales ce pot. Asta face din nou discuția inutilă, în linia oul sau găina. Totul depinde de mentalitatea fiecăruia și nu de studii mai mult sau mai puțin clare.

sursa-http://www.businesscover.ro/