O să credeţi c-am păţit ceva.
Nu; dar trebuie s-o spun.
PREA MULTĂ SLĂNINĂ!
Muzeul Ţăranului: slănină. Palatul Suţu: slănină. Tîrguri, pieţe, expoziţii, vernisaje: slănină, slănină, slănină.
Oriunde mergi, aceleaşi feţe, aceleaşi tarabe, aceeaşi slănină.
Dă-o-n-colo! Ziceţi că l-aţi citit pe săracu’ Radu Anton Roman? Omu’ ăsta v-a plimbat prin fiecare colţişor de ţară, peste tot a găsit cîte o altă bunătate.
Dar noi – nu: slănină, slănină, slănină.
Cîrnaţi, cîrnaţi, cîrnaţi.
Pastramă, pastramă, pastramă.
Caşcaval, caşcaval, caşcaval.
Că doar asta a mîncat românul de cînd se ştie!
Şi dulciuri de la Budapesta cu 100.000 punguliţa! Şi borcănele de dulceaţă cu 150.000! Şi pîine eco cu 30.000 dărăbul!
Îi spune cumva Muzeul ţăranului maramureşean şi nu ne-am prins? Ai crede că numai sibienii şi maramureşenii fac mîncare în ţara asta. Oltenii? Moldovenii? Bănăţenii? Dobrogenii? – cine-s ăştia?
Muzeul de istorie al Municipiului Bucureşti e o afumătoare publică. Mă uit de ani de zile la fel de fel de evenimente dedicate Bucureştiului – vreau şi eu unul dedicat mîncării din oraşul nostru! Ce se mînca acu’ 100 de ani? Da’ pe vremea lui Cuza?
O s-ajungem să-njunghiem porcii la Ateneu.
