Conduc. Nu știu unde sau de ce. Nu mânuiesc volanu’ prea bine. Mă urc pe trotuar, mă-ndrept spre magazin, căcat! Simt o mână pe spate, „Denisa, nu sună alarma ta?”.
7:15. Ce dracu fac trează la ora asta?
– Băi, Denisa, am adormit un pic pe veceu.
Gata, gata. Mă îmbrac, trântesc unt cu cașcaval pe pâine și plecăm.
Dragonul Roșu. Plin. Zgomot, agitație, resturi de varză și orez în colț. Manechine, blugi, perdele lucioase, căciuli cu ochi, păpuși cu capu’ întors la spate.
Dragon cinci, Dragon șase, Dragon șapte. Înapoi în șase. Ne întoarcem în șapte.
Luminițe. Multe luminițe. Un ren cu luminițe stă lângă un copac alb cu luminițe, lângă un Moș Crăciun cu luminițe și 30 de instalații care atârnă din tavan. Clipesc, cântă, mă înspăimântă.
Luăm lanterne și plecăm. Mă urc în autobuz, abia îmi țin ochii deschiși. Validez, sold 0. Băga-mi-aș. Cu o stație înainte să cobor, se urcă. Ne dăm jos, doi mă iau la întrebări. Recunosc, zâmbesc vinovat. Unu’ zice să plătesc acum, n-am. Celălalt vrea să-mi dea cardu’, asta e. Încep să se certe pe amenda mea. Să-mi dea sau nu. Vine al treilea și începem să glumim pe seama ăstora.
În final, plec cu amenda în mână, râzând cu lacrimi. Sunt unele zile, de zici că n-ar fi.
