Cine vine, cine iese.

La mâna dreaptă, degetul cu care arăt muie Ponta s-a umflat. Am rupt o zgaibă, s-a infectat și acum e vânăt, mare și plin de puroi. Îmi curăț carnea, torn antibiotic pe el, îl bandajez, îmi pun tricoul cu principiile democratice și plec la vot.

Ies din scară, vecinul de la doi sprijină gardu’ și discută c-o cucoană.
– Ați votat?
– Da, bineînțeles!
– Și acum stați la control. Cine vine, cine iese.

Mă opresc la intrarea în școală, scot telefonul să fac poză. Polițiștii îmi zâmbesc.
– Nu mai bine faceți o poză cu noi? Nu dați banii pe prostii, faceți poză cu polițiștii!

Intru în sală, dau cartea de identitate, intru în cabină, pun ștampila. În cabina de lângă e o tipă cu fetița ei.
– Hai, mami, pui tu ștampila? Pui? Hai.

Ies și o iau spre Mega Image, să-mi cumpăr o apă. Mă plimb printre rafturi. Eu mă uit la dulciuri, ea la chipsuri. Vorbește la telefon.
– Ce faci, mamă? Uite, am fost și-am votat. Și acum mă premiez, he. Îmi iau ceva de ronțăit. Ei, cum cu cine? Cu Macovei. Auzi, da’ n-ai cum să pleci mai devreme de la serviciu, să votezi și tu?

Mă pun la coada de la casă. Cotrobăi prin buzunar, caut banii. Mă trezesc cu o sticlă de Bucegi în față. Ce căcat? E mic, transpirat și se bagă în fața mea. Casierița împinge sticla.

– Nu vindem băuturi alcoolice azi, că suntem lângă secția de vot.
– Da’ am băut și la vot.
– Nu știu, noi nu avem voie să vindem.
Se uită la ea, se uită la mine și tresare.
– O deschid, beau și tot tre’ s-o plătesc.
Deschide sticla și dă să bea. Apare un tip.
– Dacă ți-a zis că nu vindem, nu vindem. Nu-mi faci halimai aici, ieși afară.
– Da’ îmi vreau banii!
– Ia-ți, nene, banii.
– Nu-i normal, cum adică să nu beau?
– Nu știu, nene, așa-i legea.
– Păi, bă, atunci, eu votez cu cine n-a dat legea!