de Denisa Niță
Stau la semafor. Mușc din merdenea, îmi cade brânză-n fular, scap mănușa. Mestec în silă. Pute a șosetă purtată o săptămână. Fir-aș a dracu, o arunc.
Lângă coș, un ambalaj de patiserie. E gol. „Adică merdeneaua ta fu bună”, gândesc cu ciudă. Ridic hârtia, o arunc și aștept verdele ăla.
Vine din spate și-mi întinde mâna. Dăm noroc. Mă uit la el ca vițelu’ la poartă nouă.
– Pentru hârtie, bravo. Bravo!
– Ce? Ăă, poftim?
– Aoleo, domnișoară! Simpatică, da’ înceată de minte. Ați luat hârtia aia de pe jos, foarte frumos.
