… uneori, cînd vreau să-mi priască pauza de prînz, fac cîte-o plimbărică pe străzi liniștite, cuminți, pe care le știu piatră cu piatră; casă cu casă. Vreau să-mi tihnească și să-mi liniștesc creierul, cum s-ar zice.
Dar ce tihnă, ce liniște, fratele meu, cînd îți sar în față bîzdîgănii arhitecturale ce-ți dau peste cap ecosistemul nervos?
Iaca poznă – dacă vreți exemplu!
… ce-o fi oare belitura aia de pe zid, jumatea aia de butoi holbată spre lume? Mister…
Mai vreți exemple? Doi pași să mai faci, și mai dai peste altceva:
… casa asta tre’ să fi participat la festivalul cetîrnelor, altfel nu-mi explic rostul acestei alcătuiri.
Și uite-așa, se duce naibii liniștea căutată.
